Mijlocaşul columbian Juan Carlos Toja spune că trupa din Ghencea dă cel mai bun randament în modulul 4-4-2, în timp ce sistemul 3-4-3 mai prezintă câteva lacune.
"Domnul Stoichiţă este un antrenor foarte bun şi o persoană deosebită. Avem mare încredere în el şi cred că şi dânsul simte la fel faţă de noi. Ne-a ajutat să ajungem sus în clasament, iar asta spune multe despre valoarea lui ca antrenor.
Am jucat foarte mult în sistemul 4-4-2 până acum, iar dacă dorim să evoluăm în sistemul 3-4-3, cred că trebuie să lucram mai mult. Mă simt bine în ambele sisteme, oricum. Eu am jucat mai mult mijlocaş stânga, dar apoi am fost mutat în centru.
Mă simt bine în ambele poziţii şi nu am preferinţe. Cred că trebuie să fii inteligent în teren, astfel încât să te poţi adapta oricărui post", a declarat Juan Carlos Toja.
{{text}}