International   •   Campionate   •   PRIMERA DIVISION

Sergio Canales: "Cînd văd cîte fete mă aşteaptă la stadion, mă ruşinez" :D

Articol de Ioana Mihalcea   —  miercuri, 03 februarie 2010

Sergio Canales, atacantul de 18 ani acontat deja de Real Madrid, care va continua pînă în vară la echipa care l-a lansat, Racing Santander, a vorbit în presa iberică despre partida pe care o va juca mîine seară cu una dintre rivalele madrilenilor, Atletico, şi a mărturisit că nu s-a obişnuit cu toată atenţia care i se acordă.



"Nu mă aştept să fiu primit în vreun fel special pe Vicente Calderon, ca un rival, dar e clar că în ultimele partide am sesizat o schimbare la felul în care oamenii mă privesc pe stadioane.



Eu sînt liniştit. Nu mă deranjează agitaţia pe această temă, mi se pare deja ceva normal. Încerc să mă gîndesc la altceva, să-mi petrec timpul cu prietenii cînd termin antrenamentele sau meciurile, dar e adevărat că atunci cînd ies din stadion şi văd atîtea fete care mă aşteaptă şi vor să facă poze cu mine mă simt ruşinat.



Mi-e greu să mă obişnuiesc cu asta şi să fiu atent cu toată lumea. E un vis pentru mine că am ajuns aici, pentru că acum două luni, eram la echipa a doua. Mă simt acum mult mai implicat la prima echipă şi trebuie să le mulţumesc colegilor pentru asta, dar mai ales antrenorului Portugal, care a avut încredere în mine".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.