Sporturi   •   Altele   •   SUMO

Asashoryu, "copilul" teribil din sumo, se retrage din activitate la numai 29 de ani!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 04 februarie 2010

Marele campion mongol de sumo, Asashoryu, şi-a anunţat, joi, retragerea din activitate, după un nou scandal într-un club de noapte din Tokyo, informează AFP.



În vârstă de 29 de ani, "yokozuna" (mare campion), al cărui nume real este Dolgorsuren Dagvadorj, este bănuit că i-a "spart" nasul unui client în timpul unei altercaţii în club, la 16 ianuarie, când avea loc turneul de la Tokyo.



Potrivit poliţiei, luptătorul ar fi ajuns la un acord cu victima, care ar fi angajată a locului şi care a decis să nu depună plângere.



Convocat joi în faţa Consiliului de Administraţie al Asociaţiei Japoneze de Sumo (AJS) pentru a explica acest incident, Asashoryu şi-a anunţat retragerea.



"Asashoryu a părut resemnat şi şi-a anunţat retragerea din cauza unui comportament ce nu are nicio scuză, iar consiliul a acceptat acest lucru. Vreau să-mi prezint scuze în faţa fanilor şi faţă de persoana rănită în incident. Mă voi asigura că aşa ceva nu se va mai întâmpla", a declarat preşedintele AJS, Musashigawa, citat de agenţia Kyodo.



"Mă retrag. Am cauzat multe probleme şi ştiu asta", a declarat Asashoryu, izbucnind în lacrimi.



După victoria a 25-a la turneul de iarnă de la Tokyo, Asashoryu, al cărui nume în japoneză înseamnă "dragonul albastru al dimineţii", a devenit al treilea mare campion din istoria acestui sport ca număr de victorii, după Taiho (32 victorii) şi Chiyonofuji (31).



Compatriotul şi rivalul său, Hakuho ("marea pasăre albă") - un colos de 1,92 m şi 154 kg - al cărui nume real este Munkhbat Davaajargal, este extrem de apreciat în Japonia şi rămâne, la 24 de ani, singurul yokozuna în competiţie, cel mai înalt grad din ierarhia acestui sport.



Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.