Gazeta îţi prezintă doi români de-a dreptul "crazy", care iubesc echipe aflate la mii de kilometri distanţă

Există şi microbişti care iubesc echipe aflate la mii de kilometri distanţă. Gazeta a găsit doi fani împătimiţi ai lui Manchester City şi Charlton



Un disck-jockey rocker uimeşte: i-a lăsat mască pînă şi pe fotbaliştii de la Charlton » 25 de ani cu Charlton



Charlton, o echipă engleză de Liga a treia din London Brough of Greenwich, naşte patimi chiar şi în Bucureşti! Cum a fost posibil?



Bogdan Şerbu explică simplu: "În urmă cu 25 de ani, m-am ataşat de ei, iar răspunsul clubului a fost pe măsură. Cald şi onorant. M-a fidelizat. Uite, de-abia aştept meciul de mîine, jucăm cu Swindon Town. Mă duc la Whispers, un bar din centru, să-i văd". Logic, are tot arsenalul: fular, insignă, tricouri: "Abia l-am primit pe cel nou".



DJ-ul de la "Uniplus"

Bogdan are 41 de ani şi este DJ de muzică rock. Unifan, Uniplus, Fun Radio, Activ FM, Radio 21 sînt mixerele prin faţa cărora s-a perindat.



Înainte de 1989 punea muzică doar la magnetofonul de acasă şi, împreună cu prietenii, avea un hobby destul de ciudat pentru miliţa care se ocupa de corespondenţa prin poştă: făcea schimb de programe de meci cu microbişti din toată lumea.



"Aşa a început povestea cu Charlton, prin anul 1985. Mi-a plăcut de ei apoi am corespondat chiar cu un tip care lucra la club pentru programul de meci".



În Anglia cu prima sută de dolari

Pasiunea a mers pînă într-atît încît Bogdan a plecat în Anglia cu primii bani cîştigaţi după căderea lui Ceauşescu. "Prin iunie 1990 mi-am cumpărat bilet de avion şi am întins-o. Cu cîteva luni în urmă nu visam să ajung să îmi văd favoriţii. Am ajuns la Londra cu 150 de dolari în buzunar".



"Unbelieveable, u are crazy"

Cînd s-au pomenit cu românul acolo, cei de la Charlton s-au crucit. Apoi s-au pus pe treabă. L-au invitat la "open day", ziua în care poţi vizita stadionul şi tot clubul. Apoi au aflat ce jucător îi place şi i-au făcut surpriza.

Portarul Bob Bolder era vedeta echipei. Bodgan a dat nas în nas cu el. A îngheţat cînd l-a auzit: "Ştiu că ai venit aici şi te rog să îmi permiţi să îţi ofer tricoul nostru". Episodul a fost publicat chiar şi în ziarul local. Iar Bogdan Şerbu a continuat să îşi susţină favoriţii din barul de la Bucureşti sau prin vizitele la Londra, fie că băieţii de la Charlon au jucat în Premier League ori în Liga a treia.



"Cel mai puternic lucru pe care l-am simţit în relaţia cu clubul a fost interesul pentru fani"

Bogdan Şerbu



"Cînd au existat probleme cu autorităţile locale, legate de construcţia stadionului, fanii lui Charlton au înfiinţat un partid şi au candidat la alegeri pentru consilieri. Aitudinea i-a mişcat pe guvernanţi"

Bogdan Şerbu



"Cetăţeanul" Valentin

În 1980, Manchester City a cîştigat un fan în România. Din păcate, Universitatea Craiova l-a pierdut



Valentin Cudic are 46 de ani şi este director de investiţii la National Bank of Greece International. Are o viaţă suficient de ocupată, iar între o întîlnire şi o şedinţă, o discuţie şi o negociere, încearcă să se deconecteze căutînd pe net informaţii despre echipa favorită ori schimbînd impresii pe diverse forumuri.



Pînă aici, nimic neobişnuit. Mii de oameni fac la fel. Ceea ce-l deosebeşte pe Valentin Cudic de ceilalţi este numele echipei favorite. Nu e Steaua, nu e Dinamo, nici Rapid. Nici măcar Craiova, echipa copilăriei. "S-au dus vremurile cînd fugeam de la şcoală să văd meciurile Ştiinţei lui Balaci şi Ştefănescu", spune. "Simt că nu mă mai reprezintă". Manchester City e acum pasiunea sa, numele pe care-l are cel mai aproape.



"Legătura dintre noi a început în 1980", se amuză. "Eram într-a 10-a şi corespondam deja cu fanii din Anglia. Primeam tot felul de reviste, de ziare, şi m-a atras faptul că, deşi retrogradase, City avea a treia medie de spectatori în campionat. Uşor-uşor, scrisoare după scrisoare, am început să devin din admirator suporter, iar apoi să mă implic, sufleteşte vorbind, din ce în ce mai mult". Interesant e că unul dintre amicii cunoscuţi prin scrisori, Jan Cheeseman, e acum la BBC, chiar în Manchester şi, evident, răspunde City. Pînă în 1990 s-a limitat la scrisori şi vizite de "documentare" la British Library. După, i-a fost, şi îi este, mult mai lesne. "Acum, din păcate, nu mai am timp, dar cînd pot dau o fugă să-i văd pe băieţi".



2 milioane de suporteri se estimează că are Manchester City în întreaga lume



Prima dată, pe "băieţi" i-a văzut în 1991. "M-a costat biletul de avion salariul pe 6 luni, că eram inginer, dar a meritat". Atunci i-a cunoscut pe toţi cei cu care corespondase. "Ştii că în Manchester noi avem mai mulţi fani decît United, nu?". De remarcat acel "noi", pe care-l foloseşte, aproape obsesiv, atunci cînd vorbeşte despre echipă. "În '97 am lucrat la Londra cîteva luni, iar în perioada aia n-am ratat nici un meci, acasă sau deplasare. Eram vai de capul nostru, în liga a doua, am şi retrogradat atunci parcă în a treia".



Nici acum nu ratează vreunul. "Dacă nu pot să merg acolo, le văd la televizor sau pe internet. Ultima dată am fost în decembrie, cînd am bătut pe Chelsea, victorie istorică pentru noi". Şi, la fel ca toţi ceilalţi "cetăţeni" (aşa sînt cunoscuţi fanii lui City, "citizens") aşteaptă să vină un trofeu. "Ar fi cazul, că dintre toate cluburile importante din Anglia noi sîntem cei mai prăpădiţi la capitolul ăsta. Am luat în '70 Cupa Cupelor şi în '76 Cupa Ligii. De atunci, pauză".



A fost la ultimul meci pe "Maine Road"

Pe biroul lui Valentin Cudic de la Marriott şi-au făcut loc, printre dosare, o cană personalizată, o minicupă creată special ca să celebreze un alt succes istoric al "cetăţenilor", 4-1 cu rivala United, în 14 martie 2004, şi o fotografie. "E făcută pe Maine Road, la ultimul meci înainte de mutarea pe City of Manchester. A fost emoţionant, numai că, din păcate, am mîncat bătaie atunci. Am jucat cu Southampton, era Dan Petrescu la ei, ne-a stricat sărbătoarea".



Probleme cu Securitatea

Corespondenţa asiduă pe care Valentin o ducea cu prietenii din Anglia n-avea cum să scape organelor de Securitate înainte de 1989. "Toate pachetele cu ziare şi reviste pe care le primeam aveau urme vizibile că fuseseră deschise. Nici măcar nu se oboseau să ascunda asta. Odată am cîştigat un concurs de pronosticuri pe BBC, mi-au citit numele pe post şi a doua zi a venit un ofiţer acasă. S-a lămurit repede care era treaba, dar n-am scapat de o mustrare. Mi-a spus să am mare grijă, că aşa se recruteaza spionii".