Sporturi   •   Handbal   •   LIGA CAMPIONILOR

Oltchim a bătut o singură dată la Viena din 7 meciuri! Are şanse să cîştige mîine în fieful lui Gunnar Prokop?

Articol de Marian Ursescu   —  vineri, 05 februarie 2010

Campioana României, Oltchim Rm. Vîlcea, a plecat la Viena cu gîndul la victorie, în primul meci din grupa a doua principală a Ligii Campionilor.

Prima adversară a "galacticelor" e cea mai titrată echipă de club din handbalul feminin! Hypo a cîştigat de 8 ori Liga Campionilor, de patru ori în actualul format, şi a jucat alte patru finale!

Oltchim Rm. Vîlcea a cunoscut forţa echipei patronate de Gunnar Prokop în anii trecuţi. Între 1990 şi 1999, cele două echipe s-au întîlnit în 7 ani în grupele Ligii Campionilor. Palmaresul e net favorabil austriecelor. Hypo a cîştigat 11 întîlniri, iar Oltchim doar 3. O singură dată însă în istorie, vîlcencele au reuşit să învingă la Viena. Se întîmpla în sezonul 1997-1998, cînd Oltchim a învins cu 26-20! Chiar şi aşa, niciodată Oltchim nu s-a calificat mai departe cînd a făcut parte din aceeaşi grupă cu Hypobank Viena.

În momentul de faţă însă Hypo nu mai are forţa din trecut. "E momentul să cîştigăm la Viena. Ar fi foarte bine pentru moralul nostru. Şansele pentru calificarea în semifinale ar spori considerabil", crede Ionela Stanca, pivotul Oltchimului. Şi antrenorul Radu Voina e încrezător. "Fetele s-au pregătit excelent, am simţit la ele o mare dorinţă de a face lucruri bune la Viena. Sper să cîştigăm şi să pornim cu dreptul", a declarat Voina.

Istoria întîlnirilor Oltchim-Hypo

Sezonul 1990-1991

15-23 la Viena

24-19 la Rm. Vîlcea


Sezonul 1991-1992

22-32 la Rm. Vîlcea

34-40 la Viena

Sezonul 1993-1994

14-25 la Viena

24-25 la Rm. Vîlcea

Sezonul 1995-1996

18-23 la Viena

17-30 la Rm. Vîlcea

Sezonul 1996-1997

18-19 la Rm. Vîlcea

21-29 la Viena


Sezonul 1997-1998

26-20 la Viena

17-18 la Rm. Vîlcea

Sezonul 1998-1999

24-32 la Viena

25-19 la Rm. Vîlcea

PALMARES TOTAL

11 victorii Hypo

3 victorii Oltchim

 Hypo Viena-Oltchim e sambata seara, la ora 21:20, direct pe Sport.ro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.