"Vara nu-i ca iarna" e un proverb universal valabil in Balcani. Daca pe noi zapada ne-a prins motatind, pe vechii de la sud hibernau de-a binelea. Florentin Petre a simtit pe propria-i piele cosmarul drumului de la Bucuresti la Sofia. Chiar daca conducea un VW Golf, 4x4! Internationalul de la TSKA a plecat ieri dimineata in Bulgaria, pentru a se prezenta la reunirea lotului, dar parcursul pina la destinatie i-a scos peri albi, din cauza conditiilor meteorologice de la sud de Dunare, mult mai vitrege decit cele din tara.
Zapada de un metru
Internationalul roman povesteste: "Am stat mai bine de o ora in vama, unde erau o gramada de TIR-uri. Iar dupa ce am trecut la Ruse a inceput beleaua. Pe margine, zapada era de un metru, nu zareai nimic in stinga si in dreapta, cit vedeai cu ochii! Am nimerit si peste o zona numai cu hirtoape, pe unde am mers numai cu 10 kilometri pe ora. Imi venea sa si pling de mila masinii, care e tip sport si n-aveam cum sa-i dau mai tare. Mai ales ca, la un moment dat, am trecut si pe linga un TIR care cazuse intr-o ripa, de mi s-a facut inima cit un purice de teama sa nu patesc la fel! Mi-a luat aproape sase ceasuri pina am scapat de primii trei sute de kilometri. Abia cind am ajuns la autostrada m-am linistit, fiindca pe acolo se circula normal".
Petre a spus ca s-a intersectat pe traseu cu multi romani care veneau din statiunile montane bulgaresti: "N-am intilnit nici unul care sa aiba insa probleme. Daca se intimpla asa ceva, opream imediat sa dau o mina de ajutor!".
"Sa iau titlul!"
Florentin Petre va implini 32 de ani pe 15 ianuarie. El spune ca, pe plan sportiv, are doua mari dorinte in 2008: "Sa iau titlul cu TSKA si sa avem un parcurs foarte bun cu echipa nationala la Euro. Sper sa fiu sanatos, sa nu am probleme cu accidentari, astfel incit sa pun umarul pe ambele fronturi". Dupa prima parte a campionatului bulgar, formatia lui Petre este lider detasat, cu 41 de puncte, zece mai mult decit ocupanta locului secund, Lokomotiv Sofia.
Portarul lui TSKA salvat de Trica
Mijlocasul liderului CFR Cluj, Eugen Trica, a petrecut Revelionul la Poiana Brasov impreuna cu fostul sau coechipier de la TSKA, portarul Ivailo Petrov. La intoarcerea spre Sofia, pe 2 ianuarie, bulgarul s-a inzapezit inainte de Giurgiu si n-a putut sa se mai miste din drum! "M-a sunat disperat si i-am trimis repede niste baieti sa-l salveze! L-am luat la mine acasa, la Bucuresti, si a doua zi l-am condus pina la granita", a povestit Trica.
Pulhac, bocna la -23 de grade Celsius
Fundasul stinga al lui Dinamo, Cristi Pulhac, se afla in aceste zile in orasul sau natal, Iasi, acolo unde, in ultimele zile, temperaturile au scazut sub minus 20 de grade Celsius. De doua zile, fotbalistul a evitat sa iasa din casa din cauza frigului patrunzator. "Cred ca aici, la Iasi, a fost cel mai mare ger din tara. Au fost minus 23 de grade, inghetai instantaneu daca ieseai pe strada. Sper sa se mai domoleasca inghetul asta sa vin si eu zilele astea in Bucuresti pentru reunire, ca aici ingheata si motorul la masina", s-a amuzat internationalul dinamovist.
Cocis face patru cantonamente
Internationalul roman Razvan Cocis va efectua in aceasta iarna nici mai mult nici mai putin decit patru cantonamente de pregatire cu echipa lui de club, Lokomotiv Moscova. Deocamdata sint stabilite doar trei: Turcia (12-22 ianuarie), Spania (26 ianuarie- 5 februarie) si Austria (24 februarie-3 martie). In Spania, Cocis va sustine primele amicale din acest an, pe 28 ianuarie, impotriva austriecilor de la Karnten, iar pe 31 ianuarie, in functie de rezultat, va intilni invingatoarea sau invinsa dintre Unirea Urziceni si formatia lui Florentin Petre, TSKA Sofia. Campionatul in Rusia va incepe pe 10 martie. (Viorel Tudorache)
{{text}}