International   •   EURO 2012   •   ANALIZA ADVERSARILOR

Luxemburg, victimă sigură sau obstacol? Vezi prezentarea echipei!

Articol de Răzvan Luţac   —  duminică, 07 februarie 2010

Out-sidera grupei D, Luxemburg a reuşit, în ultimii ani, destule rezultate surpriză. Preliminariile pentru CM din Africa de Sud le-a încheiat cu 5 puncte, reuşind să evite ultimul loc în grupa a doua de calificare, loc ocupat de Moldova. În chiar al doilea meci, a reuşit uriaşa surpriză de a învinge Elveţia chiar pe Letzigrund din Zurich (2-1), golul decisiv fiind marcat de Fons Leweck cu trei minute înainte de final.



În 2008, la ultima întâlnire dintre România şi Luxemburg, „tricolorii” au învins cu scorul de 2-0 (goluri Fl. Petre şi Marica), reuşind să se califice la Euro 2008. În acea campanie de calificare, deşi au ieşit pe ultimul loc al grupei, luxemburghezii au reuşit o altă victorie surpriză : au învins cu 1-0 în Belarus, prin golul aceluiaşi Leweck, venit în al cincilea minut de prelungire !



În istoria întâlnirilor dintre România şi Luxemburg (4 partide), România a învins în toate cele patru meciuri.



Vedetele : Mario Mutsch şi Jeff Strasser



Probabil cei mai cunoscuţi jucători ai naţionalei luxemburgheze sunt Mario Mutsch şi Jeff Strasser. Primul evoluează în liga secundă franceză, la FC Metz, unde a ajuns de la FC Aarau
. Acesta poate juca atât fundaş, cât şi mijlocaş lateral. Strasser, care se află în lotul lui Grasshopper Zurich, are 35 de ani, şi a jucat de-a lungul carierei în Bundesliga (la Kaiserslautern şi Borussia Monchengladbach), în Ligue 1 (FC Metz) şi în Ligue 2 (Strasbourg), peste tot fiind un jucător de bază. Fundaşul central deţine recordul de selecţii în naţională (90).



Echipa-tip :



Joubert (Dudelange) – Hoffmann (Etzella), Reiter (Etzella), Strasser (Grasshoppers – ELV1), Martino (Wuppertaler – GER3), - Mutsch (Metz – FRA2), Peters (Jeunesse Esch), Leweck (Etzella), Krogh Gerson (Kongsvinger – NOR1), Bettmer (Eintracht Trier – GER4) – Joachim (Differdange).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.