Lokomotiv Sofia, locul 3 în Bulgaria, a fost primul adversar tare din Antalya, motiv pentru Stoichiț ă să lase experimentele deoparte. A renunț at la sistemul 3-4-3, a mizat pe 4-4-2 ș i trebuie să se fi liniș tit. În primele 45 de minute, jocul a mers ca uns. Ș i parteaa doua a fost bună, chiar dacă bulgarii au mai echilibrat. Oricum, victorie clară a Stelei și, dincolo de succes, Stoichiță poate trece pe hîrtie cîteva concluzii.
MARILE CÎȘTIGURI
TĂNASE ÎN MARE FORMĂ
Steaua se poate spune că a făcut un transfer extrem de important în această iarnă. Nu e nici Jelev, nici frații Karamian, e vorba de Tănase. Și aseară a dovedit că e un superfotbalist. Chiar pe vînt și pe o ploaie torenț ială, a controlat toate fazele de atac, le-a limpezit și a și finalizat în stil de mare jucător: a plecat cu un fundaș în spate, a șutat şi, ajutat și de o deviere, balonul s-a oprit în poarta adversă (40)
GEMENII, EXECUTANȚI ADEVĂRAȚI
Steaua și-a găsit în fi ne niște jucători care să execute foarte bine cornerele de pe partea dreaptă, dar și loviturile libere. În prima repriză s-a remarcat Arman. A șutat sub bară din lovitură (4), dar a scos portarul, iar în repriza secundă fratele său a demonstrat cum se bat perfect, cu interiorul, loviturile şi cornerele.
CONCURENȚĂ TERIBILĂ PE BENZI
Meciul de aseară a fost încă o dovadă că Stoichiț ă are o misiune grea în alegerea titularilor pe benzi. În apărare, Golanski și Petre Marin au jucat perfect, iar la mijloc, Nicoliță, Szekely și frații Karamian au devastat apărarea bulgarilor, hărțuind-o permanent și oferind mereu baloane utile pentru Surdu, Stancu, Kapetanos și Tănase.
MARILE MINUSURI
ZAPATA, CA LATIRASPOL
Stoichiță nu s-a putut bucura prea mult de jocul bun al elevilor săi, pentru că a comis-o Zapata. Exact ca la Sheriff , cînd Stelei îi era lumea mai dragă. Și-a boxat mingea în poartă la un corner al bulgarilor și i-a readus pe aceștia în meci. În finalul întîlnirii, columbianul și-a răscumpărat greșeala, scoțînd o minge imposibilă de sub transversală
TOJA NU E ÎN APELE LUI
Nici celălalt columbian din lotul Stelei, Juan Carlos Toja, nu prea l-a mulțumit pe antrenorul său. A fost apatic la mijlocul terenul, n-a oferit pase importante și s-a văzut puț in și în ofensivă.
Steaua - Lokomotiv Sofia 3-2
Au marcat pentru Steaua: Cr. Tănase (40), Stancu (63, 74)
Steaua în prima repriză: Tătăruşanu - Golanski, Jelev, E. Baciu, P. Marin - Nicoliţă, Bucfalvi, Toja, Arman Karamian - Tănase, Surdu
Steaua în repriza a doua: Zapata - Golanski (70, Golanski), Tudose, E. baciu, P. Marin - Szekely, Pleşan, Ov. Petre, Artiom Karamian - Kapetanos, B. Stancu
Fotbal • Liga 1 • STEAUA - LOKOMOTIV SOFIA 3-2
Steaua a făcut cu Lokomotiv Sofia cel mai bun meci din pregătiri » Atacanţii bagă cărbuni
Cristi Tanase, Tanase, Steaua
Articol de Dan Udrea, Raed Krishan (foto) — luni, 08 februarie 2010
{{text}}