Născut la Brescia, Roberto De Zerbi (30 de ani) nu rata nici un meci al "Regelui" pentru gruparea "rîndunelelor". Italianul i-a promis lui Mandorlini că vine la CFR
Roberto De Zerbi e aproape de a deveni primul fotbalist italian care ajunge în Liga 1. "Mai sînt mici detalii de pus la punct, dar i-am promis lui Andrea Mandorlini că vin în România să-l ajut să ia campionatul. Iar eu sînt un om de cuvînt. Dacă totul merge bine, aş putea continua la CFR pentru încă un an", a spus ieri mijlocaşul de 30 de ani.
Fan Hagi
Născut la Brescia, De Zerbi era nelipsit de la meciurile lui Gică Hagi din perioada 1992-1994. "Cine nu-şi aduce aminte de Brescia romena? Fiind născut la Brescia, nu ratam nici un meci de al lui Gică. Un vrăjitor, un fuoriclasse, era ceva fantastic să-l văd jucînd, mai ales că atunci eram doar un puşti care visa să ajungă fotbalist. Şi n-a fost numai el: i-am prins pe Sabău, pe Lupu, pe Răducioiu sau Mateuţ, nişte fotbalişti mari. Idolul meu era însă un italian, Roberto Mancini", a povestit De Zerbi. Vezi imagini cu italianul De Zerbi în acţiune! (video)
Renaşterea în România
Fotbalistul lui Napoli vrea să-şi relanseze cariera în Liga 1, după ce, o bună parte a sezonului trecut, a fost compromisă de accidentări. "Da, a trecut ceva vreme de cînd n-am mai jucat. Vreau să o iau de la capăt, fiindcă acum sînt sănătos şi totul e în regulă. Voi avea nevoie de puţin timp de acomodare, fiindcă îmi doresc în fiecare zi să revin pe gazon şi mă gîndesc, obsesiv, numai la asta. Anul trecut am avut atîta ghinion, atîta neşansă. Pot să spun că simt din nou acea foame de fotbal, ca şi în perioada în care eram tînăr şi voiam să mă afirm", a spus De Zerbi, care le-a transmis un mesj fanilor din Gruia: "Am multe să le arăt tifossilor de la Cluj, pe care îi salut încă de pe acum".
700.000 de euro cîştiga De Zerbi pe sezon la Napoli
"A fost o performanţă incredibilă a clujenilor pe Olimpico. Acel rezultat a surprins toată Europa"
Roberto De Zerbi, mijlocaş CFR Cluj
A învăţat de la Hagi
De Zerbi e stîngaci, ca şi Hagi, şi un foarte bun executant al fazelor fixe. Mijlocaşul lui Napoli a pus în aplicare de-a lungul carierei sale cîteva din procedeele tehnice pe care Hagi le-a dus aproape de perfecţiune. "Cel mai mult îmi place să joc în banda dreaptă, de unde să pătrund în centru şi să-mi pun în valoare şutul cu stîngul. Aşa făcea şi Hagi, dar nu mă comparaţi cu el", a spus De Zerbi.
Mirajul Champions League
Roberto e convins că ar putea rămîne mai mult de 4 luni în România, perioada pentru care va fi împrumutat de Napoli. "Dacă CFR va cîştiga campionatul va juca în grupele Ligii Campionilor. E o experienţă la care visez. În rest, nu consider că venirea în România ar fi un pas înapoi pentru cariera mea. Vin pentru Mandorlini, care a insistat foarte mult pentru mine", a explicat mijlocaşul de 30 de ani.
Iovan a asistat la antrenament
La antrenamentul de aseară al clujenilor a asistat şi secundul lui Răzvan Lucescu, Ştefan Iovan. Acesta a venit să-i urmărească pe închizătorul lui CFR, Gabi Mureşan, şi pe Nicolae Dică. "Nu ştiu pe cine a venit să vadă, nu l-am tras de limbă. Avem o grupă accesibilă pentru Euro 2012. Putem merge mai departe", a spus preşedintele Iuliu Mureşan. (Marius Tuhuţ)
Cantonament prelungit
Astăzi se va anunţa oficial amînarea startului returului cu o săptămînă. Clujenii au luat deja măsuri şi îşi vor prelungi cantonamentul din Antalya cu aproape o săptămînă. "Vişiniii" aveau planificat să revină în ţară pe 13 februarie, iar acum o vor face doar pe 19. "E mai bine că se amînă. Fotbalul nu e sport de iarnă. Sînt firme specializate pentru deszăpezire, nu vrem să facem noi treaba asta", a glumit Iuliu Mureşan. (Marius Tuhuţ)
Fotbal • Liga 1 • CFR CLUJ
De Zerbi, fascinat de Hagi
Roberto De Zerbi, De Zerbi, CFR Cluj
Articol de Cosmin Lucaci — luni, 08 februarie 2010
{{text}}