Selecţionerul echipei Albaniei, Josip Kuze, a declarat că naţionala sa trebuie să înveţe din greşelile precedentelor confruntări cu România şi este încrezător că jucătorii săi vor specula punctele slabe ale "tricolorilor", informează cotidianul Gazeta Shqiptare, citat de Mediafax.
"Trebuie să fim realişti, dar şi optimişti. Cred că putem obţine rezultate interesante în grupă. Vom vedea pe măsură ce jucăm ce obiectiv putem atinge. Având în vedere precedentele experienţe cu România şi Belarus în preliminariile Euro-2008, vom încerca să învăţăm din greşelile trecutului. Cu Luxemburg e obligatoriu să luăm 6 puncte. Putem aduce puncte de oriunde, nu pot spune că e mai uşor să câştigi puncte în Belarus decât în Bosnia sau România. Toate aceste echipe sunt tari pe teren propriu, dar au şi puncte slabe pe care vom încerca să le găsim şi să le speculăm", a spus Kuze.
Antrenorul croat al Albaniei a afirmat că are ambiţii mari în grupa D. "Am obţinut rezultate bune cu Portugalia şi Danemarca în preliminariile trecute, doresc să punem fiecare adversar în dificultate. Sunt convins că putem câştiga puncte importante. Ca să te califici îţi trebuie 21-23 de puncte, dar noi trebuie să luăm fiecare meci în parte şi să facem o figură frumoasă. Atunci s-au făcut 11 puncte în grupă, să vedem acum. Momentan suntem în urna a cincea şi vrem să ne îmbunătăţim coeficientul, pentru a putea urca în urna a patra valorică sau chiar a treia", a precizat Kuze.
Reprezentativa României va face parte din grupa D de calificare la Campionatul European din 2012, alături de selecţionatele Franţei, Bosniei-Herţegovina, Belarusului, Albaniei şi Luxemburgului, conform tragerii la sorţi de duminică, de la Varşovia.
International • EURO 2012 • EURO 2012
Antrenorul Albaniei: "Putem aduce puncte de oriunde, vom încerca să învăţăm din greşelile trecutului"
Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 08 februarie 2010
{{text}}