Să ţii poarta închisă fără să primeşti nici un gol e din ce în ce mai greu. Lipsesc portarii adevăraţi, care au reuşit să scrie istorie. Recordurile în domeniu datează din sezonul competiţional 1977-1978, atunci cînd portarul celor de la Vasco da Gama a fost invincibil în peste 1800 de minute, timp în care nu a primit nici un gol.
Cel care era gata, gata să-i depăşească a fost portarul celor de la Manchester United, Edwin van der Sar, dar în urma unei greşeli capitale într-un meci cu Newcastle a oprit cronometrul la 1311 minute, oprindu-se pe poziţia a cincea a topului.
Gazeta Sporturilor vă prezintă astăzi care sînt cei mai buni zece portari din lumea ca invinciabilitate!
1. Geraldo Pereira de Matos Filho (Vasco da Gama)
1.816 minute
Geraldo Pereira de Matos Filho, cunoscut de toată lumea sub numele de Mazeropi, este cel mai bun portar din toate timpurile, din punctul de vedere al invicibilităţii, el reuşind să ţină poarta închisă aproape un an şi patru luni. Mai concret, Mazeropi nu a primit nici un gol în perioada 18 iunie 1977 - 7 septembrie 1978. În 2006 a primit din partea IFFHS premiul pentru portarul care a jucat cele mai multe minute fără să fie învins, din toate timpurile.
Carieră: Vasco da Gama (1970-1978, 1980-1982, 1984), Coritia (1979), Gremio (1983, 1985-1990), Nautico (1984), Figueirense (1991), Guarany (1992)
2 Thabet El-Batal (Al Ahly)
1.442 şi 1.325 minute
Egipteanul Thabet El-Batal este un idol în ţara sa în continuare, chiar dacă a încetat din viaţă în februarie 2005, la numai 51 de ani. Este considerat eroul continentului african pentru performanţele pe care le-a reuşit în cariera sa. A jucat 321 de meciuri pentru Al Ahly, unde a reuşit să scrie istorie, vrăjind pe toată lumea cu calităţile sale excelente de portar. A reuşit să impresioneze prin invincibilitate de două ori. Prima dată din aprilie 1975 pînă în decembrie 1976, iar a doua oară din martie 1978 pînă în februarie 1979.
Carieră: Al Ahly (1973-1991)
3. Dany Verlinden (Club Bruges)
1.390 minute
Cunoscut sub numele de "Zidul", Dany Verlinden a cîştigat cinci titluri în Belgia în cei 16 ani pe care i-a petrecut la club, între 1988 şi 2004. A reuşit performanţa să intre în topul portarilor invincibili după ce a rezistat fără să primească nici un gol din martie 1990 pînă în luna septembrie a aceluiaşi an. În ciuda rezultatelor bune, a fost jucat un singur meci pentru echipa naţională a Belgiei, deşi a participat la Campionatele Mondiale din 1994, din Statele Unite ale Americii, şi din 1998 din Franţa.
Carieră: Lierse (1980-1988), Club Bruges (1988-2004)
4. José María Buljubasich (Universidad Catolica)
1.352 minute
În 2005, Buljubasich a reuşit să intre în topul portarilor invincibili de pe continent, izbutind să menţină poarta închisă fără să primeasscă nici un gol timp de 1.352 de minute. A reuşit să fie cel mai bun la Cupa Sud-americană, dar un an mai tîrziu a fost diagnosticat cu o tumoare pe creier, dar recuperarea a decurs perfect şi nu s-a întîmplat o tragedie.
Carieră: Rosario Central (1992-1994, 1997, 1998-2000), Tenerife (1994-1996), UE Lleida (1996), Real Oviedo (1997-1998), Los Andes (2001), Monarcas Morelia (2001-2002), River Plate (2002-2003), Union Espanola (2004), Universidad Catolica (2005-2008), Olimpia (2009-prezent)
5. Edwin van der Sar (Manchester United)
1.311 minute
Portarul olandez Edwin van der Sar a reuşit să intre în topul celor mai greu de bătut portari, după ce a fost invincibil din 8 noiembrie 2008, de la meciul cu Arsenal, pînă pe 4 martie 2009, atunci cînd, după o gafă de zile mari, a primit gol încă din mintul 9, de la atacantul danez Peter Lovenkrands.
Ultimul care-l învinsese pe Van der Sar fusese mijlocaşul Samir Nasri, de la Arsenal. Edwin a reuşit să depăşească o mulţime de recorduri pînă să se impună în topul IFFHS. Pe 27 ianuarie, contra lui West Bromwich Albion, Van der Sar l-a depăşit pe Petr Cech, portarul lui Chelsea, deţinătorul recordului de invincibilitate în Premier League. Pe 27 ianuarie, împotriva lui Everton, Van der Sar a îmbunătăţit recordul lui Steve Death, portarul celor de la Reading, care a rezistat 1103 minute fără gol primit în perioada martie-august 1979.
Carieră: Ajax (1990-1999), Juventus (1999-2001), Fulham (2001-2005), Manchester United (2005-prezent)
6. Essam El-Hadary (Al Ahly)
1.288 minute
Un nou portar egiptean a reuşit să scrie istorie şi să ţină buturile porţii sale intacte pentru o perioadă lungă de timp. Între 28 februarie 2006 şi 21 august aceluaşi an, El-Hadary a reuşit performanţa să nu primească nici un gol. La fel ca şi compatriotul său El-Batal, El-Hadary este considerat unul dintre cei mai buni portari din Egipt. Faptul că a jucat la Al-Ahly, la fel ca ocupantul locului doi în acest top, constituie, fără doar şi poate, o performanţă notabilă pentru clubul la care cei doi au evoluat.
Carieră: Damietta Club (1993-1996), Al-Ahly (1996-2008), FC Sion (2008-2009), Ismaily (2009-prezent)
7. Sameer Saeed Haji Hassan (Al Arabi)
1.283 minute
Din topul celor de la IFFHS nu lipeseşte nici portarul kuweitian Sameer Saeed. Seria acestuia a început la ultimul meci din sezonul 1987-1988, după ce a primit un gol în minutul 31. În startul noului sezon, echipa sa a primit gol, dar Saeed nu a fost în poartă, din cauza unei leziuni. Pînă pe 25 noiembrie 1990, el nu mai primit nici un gol.
8. Abel Resino Gomez (Atletico Madrid)
1.275 minute
Zamora, aşa cum era strigat de toată lumea, a fost un exemplu pentru toată lumea. În sezonul competiţional 1990-1991, a reuşit să încaseze doar 17 goluri, de la 20 de echipe înscrise în campionat. A reuşit să fascineze pe toată lumea după ce a fost invincibil între noiembrie 1990 - martie 1991.
Carieră: CS Toledo (1979-1980), Ciempozuelos (1980-1982), Atletico B (1982-1986), Atletico Madrid (1986-1995), Rayo Vallecano (1995-1996)
9. Gaetan Huard (Girondins de Bordeaux)
1.266 minute
A rămas în istorie pentru că a reuşit să nu primească gol în timpul sezonului 1992-1993, stabilind astfel un record pentru un portar neînvins în campionatul Franţei, un record care încă îi aparţine şi astăzi. Gaetan Huard nu a primit nici un gol în 12 jocuri complete, din etapa a 18-a a campionatului pînă în etapa 30-a, în perioada decembrie 1992 - aprilie 1993.
Carieră: RC Lens (1980-1988), Olympique de Marseille (1988-1991), Girondins de Bordeaux (1991-1996) Hercules Alicante (1996-1997)
10. Armelino Donizetti Quagliato (Palmeiras)
1.242 minute
A reuşit să scrie istorie în CV-ul lui de portar profesionist după ce a izbutit să nu primească nici un gol din aprilie 1987 pînă în mai 1988, atunci cînd era în poarta celor de la Palmeiras. Chiar dacă a jucat la foarte multe echipe în timpul carierei, doar la Palmeiras a reuşit să devină unul dintre cei mai cunoscuţi portari. Armelino închide topul celor zece portari invincibili din lume.
Carieră: Todelo (1983), Palmeiras (1984, 1987-1989), Londrina (1985), Guarani (1986), Sao Paulo (1990-1996), Santos (1997-1999), Fluminense (2000), Barbarense (2001), Sport Recife (2001)
ROMÂNII ÎN CLASAMENT
185. Dumitru Stîngaciu (Steaua Bucureşti) 776 minute / 20.06.1993 - 16.10.1993
246. Marin Andrei (Rapid Bucureşti) 736 minute / 24.12.1964 - 19.05.1965
246. Silviu Lung (Steaua Bucureşti) 736 minute / 09.09.1989 - 22.11.1989
323. Nicolae Iordăchescu (Venus Bucureşti) 708 minute / 03.04.1938 - 09.04.1939
393. Iosif Cavai (Jiul Petroşani) 676 minute / 12.08.1979 - 03.11.1979
407. Oscar Franciscovici (Locomotiva Timişoara) 673 minute / 29.09.1954 - 10.11.1954
431. Marin Andrei (Rapid Bucureşti) 665 minute / 18.03.1964 - 14.05.1964
{{text}}