Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - TEREK 0-2

SINUCIDERE! Steaua a pierdut amicalul cu Terek din cauza gafelor lui Bicfalvi şi Tătăruşanu

+15 Foto
Pantelis Kapetanos, Kapetanos, Steaua

Articol de Dan Udrea, Raed Krishan (foto)   —  miercuri, 10 februarie 2010

Steaua a pierdut primul amical al celui de-al doilea stagiu, 0-2 cu Terek Groznîi, după un penalty inutil făcut de Bicfalvi şi o gafă de proporţii a lui Tătăruşanu



Stoichiţă a păstrat fix acelaşi "11" ca şi în meciul precedent, cu Lokomotiv Sofia, însă evoluţia n-a mai fost la fel. Chiar dacă a avut ocazii şi a ratat mult, evoluţia echipei a lăsat de dorit, iar scorul de 2-0 pentru ruşi trebuie să tragă un semnal de alarmă în Ghencea.

Vezi rezumatul meciului Steaua - Terek 0-2  (video)



Patru mîini moarte

În primele 45 de minute, Stoichiţă a avut măcar 4 jucători în minus pe teren. Jelev n-a jucat chiar pentru adversari, dar în mod sigur nici pentru Steaua, în vreme ce cuplul Toja - Bicfalvi părea desprins din alt film. Greşeli de plasament, zero randament ofensiv şi multe pase greşite. Nici Arman Karamian nu a avut realizări, dar chiar şi aşa golul primit a venit doar după ce Bicfalvi a făcut un fault aiurea în careu, undeva în lateral, după ce fusese ridiculizat de adversarul direct.



Golanski, cel mai bun


Stoichiţă poate trece ca un cîştig în prima repriză doar prestaţia lui Golanski. A fost atent în apărare şi a urcat extrem de mult şi eficient. A avut şi două şuturi la poartă, dintre care unul la o palmă de bară. E, fără discuţie, titularul postului de fundaş dreapta, chiar dacă mai are contract doar pînă la vară.



Kapetanos, ratangiu de serviciu

Stoichiţă a schimbat echipa la pauză şi primele 15 minute păreau că au modificat raportul de forţe. Însă Kapetanos a irosit trei mari ocazii, dintre care care una singur-singurel cu portarul, la 7 metri!



Tătăruşanu l-a imitat pe Zapata

Şi pentru ca ziua neagră a Stelei să fie completă, a ieşit la rampă şi Tătăruşanu. Acesta a luat un gol de , şutul unui adversar din lovitură liberă laterală ducîndu-se direct în poartă, pe lîngă mîinile unui portar care parcă dormea. 0-2 cu Terek, primul eşec, şi Stoichiţă s-a prăbuşit pe scaun la final, punîndu-şi mîinile în cap. Situaţia nu e roz.



Steaua - Terek Groznîi (Rusia, Liga I) 0-2

Steaua, prima repriză: Zapata - Golanski, Jelev, E. Baciu, P. Marin - Nicoliţă, Bicfalvi, Toja, Arman Karamian - Cr. Tănase, Surdu

Steaua, repriza a doua: Tătăruşanu - Parpas, Tudose, E. Baciu, P. Marin (66, Arman Karamian)- Szekely, Pleşan, Ov. Petre, Artiom Karamian - Kapetanos, Stancu



Celelalte amicale din pauza de iarnă

Steaua - Lokomotiv Sofia 3-2

Goluri: Tănase, B. Stancu (2)

Steaua - NK Rijeka 1-1

Gol: Szekely

Steaua - Vasas Budapesta 2-0

Goluri: Tănase, Kapetanos

Steaua - Red Bull Salzburg 1-1

Gol: B. Stancu

Steaua - Şahtior Doneţk 0-1



10 zile o mai despart pe Steaua de primul meci oficial din 2010, întîlnirea cu Ceahlăul, care se va desfăşura sîmbătă, 20 februarie, în Ghencea



Mîine, ultimul amical

Steaua va disputa mîine seară ultima partidă de verificare din pauza de iarnă şi dacă startul returului nu se va amîna va fi cel din urmă meci amical pînă la partida cu Ceahlăul, din etapa a 18-a. Mîine, adversara steliştilor va fi BATE Borisov, campioana Belarusului. Întîlnirea va începe la ora 18:00 şi va fi transmisă în direct pe DigiSport. Steaua va reveni în ţară vineri după-amiază.



Riciu, secundul lui Stoichiţă

La partida de aseară a Stelei au fost prezenţi şi Mircea Rădulescu, Emil Săndoi şi Florin Constantinovici, toţi veniţi cu sarcini precise din partea selecţionerului Răzvan Lucescu. Stoichiţă l-a luat pe primul dintre ei şi l-a aşezat pe banca tehnică. "Vin pe bancă, dar nu vorbim de fotbal, ca să nu se interpreteze", i-a spus Riciu lui Stoichiţă.



Şedinţă imediat după meci

După fluierul de final al partidei, staff-ul tehnic şi administrativ al Stelei a intrat într-o minişedinţă chiar pe teren. Stoichiţă gesticula extrem de nervos în faţa lui Argăseală, Panduru şi Marius Ianuli, spunîndu-le acestora că trebuie neapărat să aducă un fundaş central. "E nevoie neapărat de un stoper, o spun de multă vreme, dar nu s-a rezolvat nimic!", a spus în acea şedinţă "Lippi".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.