Fotbal   •   Nationala   •   SANDU A ÎNVINS CANCERUL

Mircea Sandu: "Soţia mi-a dat vestea că am cancer. Mi-a zis că trebuie să mă fac bine pentru nepoţi"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 10 februarie 2010

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a vorbit în premieră la Fanatik Show despre problemele de sănătate pe care le-a avut şi despre cum a învins cancerul.



"Am avut o tumoare la rect care nu a dat nici un semn, am descoperit-o mergînd analizele anuale, întîmplător. Într-un an de zile, dacă nu făceam analizele, puteam fi plin de tumori. Sînt între cele mai pasive. Am avut noroc. De la ecograf mi-a zis că trebuie să fac un RMN şi mi-au descoperit această tumoare.

Soţia mi-a dat vestea. Mi-a zis că trebuie să mă fac bine pentru că am un nepot şi mai vine altul. Nu am simţit nici un fior cînd mi-a zis că am cancer.



Am dat de un oncolog extraordinar, care mi-a redus simptomele şi m-a operat. Şapte ore şi jumătate a durat operaţia, nu am avut nici o durere, nimic. Marţi eram în salon, miercuri au venit Mitică cu gaşca la mine.



Tratamentul mă costă 3.200 de euro pe lună.



La Nisa, unde mă tratez, nu se interpretează că eşti mort dacă ai cancer. P-aici îmi spuneau "la revedere". Acolo am văzut mulţi oameni cu care mă tratez, nu e unul trist. Nici unul nu gîndeşte că unul va dispărea.



Mai am şase luni de chimioterapie, o dată trei zile şi o dată o zi.
În iulie termin tratamentul, apoi merg doar la control. Mulţumesc lui Dumnezeu, sînt bine", a zis Mircea Sandu la Fanatik Show la Digisport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.