"Centralul" Michael Kempter, 27 de ani, s-a plîns preşedintelui federaţiei germane că a fost violat de unul dintre şefii săi
Purtătorul de cuvînt al Colegiului Arbitrilor Germani, Manfred Amerell, a demisionat marţi din funcţie pe nepusă masă. Motivul invocat: probleme de sănătate. Adevărata cauză a renunţării sale a fost dezvăluită ieri de cotidianul Frankfurter Rundschau. Amerell, 62 de ani, e acuzat de molestarea sexuală a unui tînăr arbitru din Bundesliga. Potrivit tabloidului Bild, "victima" este "centralul" Michael Kempter.
În decembrie, Kempter, 27 de ani, i-a povestit totul şefului cel mare al "fluieraşilor" germani, Volker Roth, căruia i-a cerut şi ajutorul. Dar cum Roth nu l-a susţinut, o lună mai tîrziu s-a adresat direct preşedintelui federaţiei (DFB), Theo Zwanziger.
Zwanziger a pus cazul său pe tapet într-o şedinţă ţinută joia trecută, cînd reprezentanţilor mass-media li s-a spus că negociază prelungirea colaborării cu selecţionerul Joachim Low dincolo de 2010. Însă "camuflajul" n-a ţinut şi în mai puţin de o săptămînă a ieşit totul la lumină.
"Acuzaţiile care mi se aduc sînt nefondate. Îmi voi demonstra nevinovăţia în instanţă"
Manfred Amerell
"CĂLĂUL". Amerell influenţa delegările
"În prezidiul Colegiului Arbitrilor încă din 1995, Manfred Amerell a avut întotdeauna un cuvînt greu de spus la ", scrie Frankfurter Rundschau. El tăia şi spînzura la ligile inferioare şi la juniori, putînd influenţa astfel cariera aspiranţilor la un loc în lotul de Bundesliga. "Deci şi a unui arbitru tînăr precum Kempter", a concluzionat ziarul citat.
International • Campionate • GERMANIA
În Bundesliga se promovează pe la spate » Arbitru abuzat sexual
Michael Kempter, Kempter
Articol de Aurelian Botezatu — joi, 11 februarie 2010
{{text}}