Fotbal   •   Nationala   •   ACTE DE CARITATE

Hagi şi Adi Ilie, din nou pe teren la un meci caritabil la Tîrgu-Jiu

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 10 februarie 2010

Mai mulţi foşti internaţionali români vor participa, sâmbătă, la Sala Sporturilor din Târgu Jiu, la un meci caritabil pentru ajutorarea unui copil, care a fost operat recent de o tumoare pe creier.



Meciul, care va începe la ora 15.00, se va juca pentru ajutorarea lui Andrei Glăvan,
informează site-ul oficial al clubului Pandurii, preluat de Mediafax.



Conform sursei citate, evenimentul va începe la ora 13.00 cu un recital susţinut de Andra, urmat de prezentarea lotului de jucători ai echipei Pandurii Târgu Jiu, iar la final, va avea loc o licitaţie a tricourilor participanţilor la acest meci.



La meci au fost invitaţi să participe
Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Silviu Lung, Dumitru Moraru, Alexandru Boc, Anton Doboş, Iosif Rotariu, Ion Vlădoiu, Ilie Dumitrescu, Ionel Ganea, Adrian Ilie, Gabriel Boldici, Sorin Cîrţu, Mircea Irimescu, Gabriel Popescu, Florin Bătrînu, Emil Săndoi.



Pentru foştii jucători ai echipei Pandurii vor evolua
Hica, Porojnicu, Mihuţ, Găman, Ciubotariu, Buia, Niţă, Şolea, Gheorghe, Filip, Andronache, Gaşpar, Rădoi, Andriucă, Frimu, Burlan.



Antrenorii celor două formaţii vor fi Emerich Ienei, Mihai Stelescu şi Ion Săvulea. Partida va fi arbitrată de Ion Crăciunescu şi Cristian Balaj.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.