Mirel Rădoi a fost eliminat în sferturile de finală ale Cupei Prinţului din Arabia Saudită de arbitrul român Cristi Balaj! Fotbalistul român a primit al doilea cartonaş galben după ce a şutat în tribună cu 20 de secunde înainte de finalul prelungurilor meciului dintre Al Hilal şi Al Nasr, încheiat cu victoria formaţiei lui Rădoi, scor 2-1.
"Eliminarea lui Rădoi a fost singurul lucru care mi-a displăcut acolo, în rest totul a fost ok. Mirel s-a supărat că nu va juca semifinala, dar nu aveam ce să fac. A zis că a şutat deoarece credea că am fluierat finalul partidei. Fluierasem însă o singură dată, oprisem jocul, nu de trei ori, cum se face pentru a anunţa sfîrşitul partidei", a povestit Balaj pentru gsp.ro. "Nu aveam ce să fac. Acelaşi gen de fază îl judecasem cu galben şi la unul dintre fotbaliştii de la Al Nasr", a mai spus arbitrul.
Cristian Balaj a avut o brigada formata din asistenţii Zoltan Szekely si Adrian Vidan, iar rezervă a fost Teodor Craciunescu. Cei patru, plus arbitrii adiţionali Augustus Constantin şi Istvan Kovacs vor conduce pe 16 februarie meci în 16-imile Europa League.
La solicitarea Federaţiei de Fotbal din Arabia Saudita, Comisia Centrala a Arbitrilor a FRF a delegat arbitri la meciurile din Cupa Prinţului, în afara lui Balaj în Arabia Saudită urmând să mai arbitreze Alexandru Tudor şi Alexandru Deaconu.
Rezumatul partidei:
Un alt incident în care a fost implicat Rădoi:
{{text}}