Mihai Stoichiţă, antrenorul Stelei, a făcut o analiză asupra jocului amical cîştigat în faţa celor de la BATE Borisov, în direct, la Fanatik Show. Află ce a spus tehnicianul roş-albastru!
"Mă interesează modul în care se prezintă echipa, există potenţă, fizic nu avem probleme în campionat, mă bucură foarte mult asta. Am reuşit să facem o pregătire pe care Steaua nu a avut-o în vară, dacă o avea, era mai sus în campionat.
Băieţii au o poftă de joc lăudabilă, însă mai sînt încă desincronizări în apărare, am dat posibilitatea adversarului să devină periculos. Adversarul de azi a fost foarte bun, o echipă tehnică, trebuie să fim atenţi la următoarele meciuri cu Belarus, din acest punct de vedere. Îi mai văzusem cu Steaua pe BATE Borisov acum cîţiva ani, au un fotbal destul de consistent. Le-am spus băieţilor că încrederea depinde de ce faci în teren, ca rezultat, ca spectacol.
Pentru a cîştiga titlul trebuie să avem o atitudine extraordinară, mental să fim foarte bine. Nu poţi avea asta dacă ai eşecuri. Le-am zis că e foarte important să şi cîştige, chiar dacă uneori nu joacă atît de bine, uite că m-au ascultat. În minutul 1 am avut o ocazie mare, nu am speculat-o, asta m-a supărat.
Ov. Petre e un jucător important, există echilibru cu el şi cu Pleşan, au experienţă şi dau încredere. M-am temut pentru Ovidiu, sînt bucuros că nu e nimic grav.
Nu mi-a fost teamă de acest meci, am jucat curajos, deschis, nu am închis jocul, am făcut pressing constructiv, la distanţă mai mare de poartă, pressing de la 25 de metri de poarta lor, chiar dacă am fi pierdut acest meci, reuşeam noi cu mijloace pishologice să redresăm corabia.
Au fost neatenţi în zona mediană, dar asta poate fi remediat. O înţelegere mai bună între ei şi apărare ne va ajuta, e un cuplu nou Jelev-Baciu, Tudose-Baciu sau Tudose-Jelev, depinde cum va fi. Trebuie să avem omogenitate", a spus Stoichiţă la Fanatik Show, de la Digi Sport.
{{text}}