Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - BATE BORISOV 2-0

Istoria îl avertizează pe Stoichiţă » Deceniul antrenorilor schimbaţi

Gigi Becali, Becali, Mihai Stoichiţă, Stoichiţă, Steaua

Articol de Remus Răureanu, Ionuţ Iordache   —  vineri, 12 februarie 2010

Steaua a avut 12 antrenori de cînd a venit Becali în Ghencea. Fără Gigi, avusese doar 20 de tehnicieni în 52 de ani





Pentru Mihai Stoichiţă se apropie returul şi emoţiile! "Lippi" a avut parte pentru prima dată de cînd se află în Ghencea de critici din partea patronului după eşecul din amicalul cu Terek (0-2), iar tradiţia îi arată că are de ce să se teamă. Fiindcă Gigi Becali e pe cale să egaleze numărul de antrenori pe care Steaua îi înregistrase în 52 de ani de istorie. Actualul proprietar e la club de zece ani, dar a "rotit" deja 12 tehnicieni, cu opt mai puţin decît lucraseră în Ghencea în toată istoria Stelei!



Becali s-a implicat încă din vara lui 2000, cînd a început să finanţeze clubul, pentru ca trei ani mai tîrziu să devină patron. Antrenorul pe care el l-a găsit la echipă, Victor Piţurcă, deţine şi recordul de rezistenţă pe banca roş-albaştrilor. Fostul selecţioner a pregătit echipa timp de patru sezoane, între 2000 şi 2004. Recordul negativ îi aparţine lui Dorinel Munteanu, demis după numai două luni şi jumătate, secondat de Cristiano Bergodi, care şi-a păstrat postul timp de patru luni.





5 antrenori au pregătit Steaua în ultimul an şi jumătate: Lăcătuş, Dorinel Munteanu, Pedrazzini, Bergodi, Stoichiţă. "Fiara" a prins chiar două mandate în acest interval



3 mandate de interimar a avut Massimo Pedrazzini. Cel mai lung dintre ele a conţinut şapte partide, dintre care patru în Liga I. Alt interimar din perioada Becali a fost Iovan, care a bifat un joc





"Ca să reziste la Steaua, Stoichiţă are o singură şansă: să obţină rezultate bune nonstop, altfel nu-l iartă Becali!"

Emeric Ienei, fost antrenor Steaua



"Îl plîng pe Stoichiţă! Nu vă e clar de ce nu mai sînt rezultate? Nu-mi mai spuneţi că s-a schimbat fotbalul, fiindcă nu e aşa! Doar că unii se cred prea deştepţi şi schimbă antrenorii pe bandă rulantă"

Emeric Ienei, fost antrenor Steaua



"Pretenţiile patronilor au ajuns să fie incredibile! La Steaua, antrenorii cad unul după altul fiindcă li se cer performanţe imposibil de obţinut în condiţiile existente"

Angelo Niculescu, fost antrenor Steaua



"Să fii antrenor în ziua de azi e extrem de riscant. Ţi se cer rezultate fără bani. Dacă vrei să promovezi tineri, nimeni nu-ţi dă timp. De la Steaua mi-au rămas în suflet suporterii şi jucătorii, restul e egal cu zero"

Cristiano Bergodi, fost antrenor Steaua





Palmaresul Stelei fără Becali:

- Cupa Campionilor Europeni în 1986 şi Supercupa Europei un an mai tîrziu

- 20 de titluri de campioană a României

- 20 de Cupe ale României

- 3 Supercupe





Palmaresul Stelei cu Becali:

- 3 titluri de campioană a României

- 2 Supercupe





Antrenorii din perioada 1948-2000:

Angelo Niculescu

Anghel Iordănescu

Bujor Hălmăgeanu

Colea Vîlcov

Coloman Braun

Constantin Cernăianu

Constantin Teaşcă

Costică Ştefănescu

Emeric Ienei

Florin Halagian

Francisc Ronay

Gheorghe Constantin

Gheorghe Ola

Gheorghe Popescu

Ilie Savu

Ştefan Dobay

Ştefan Kovacs

Ştefan Onisie

Traian Ionescu

Valentin Stănescu (foto)





Antrenorii din perioada 2000-2010:

Victor Piţurcă

Walter Zenga

Cosmin Olăroiu

Cristiano Bergodi

Dorinel Munteanu

Gheorghe Hagi

Marius Lăcătuş

Massimo Pedrazzini

Mihai Stoichiţă

Oleg Protasov

Dumitru Dumitriu

Ştefan Iovan

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.