Mijlocaşul Jaime Braganca venit în România pentru a semna cu CFR Cluj, dar s-a trezit că dă probe de joc la Alba Iulia
Liderul Ligii 1, CFR Cluj, l-a recomandat la Alba Iulia pe mijlocaşul portughez Jaime Braganca (26 de ani). Acesta a crezut însă că vine în România pentru a semna cu echipa antrenată de Mandorlini. Cînd a înţeles că gruparea din Gruia nu-i va propune un contract şi că singura variantă e Unirea Alba Iulia, echipa cu care s-a pregătit două zile, Braganca a părăsit în trombă România.
Oficialii Unirii au recunoscut ieri că Braganca îşi dorea un angajament cu CFR Cluj. "Situaţia sa rămîne în coadă de peşte. Mai negociem, dar fotbalistul venise în România să semneze cu CFR Cluj. Îşi dorea să ajungă la o echipă cu care să joace în cupele europene. A plecat în Germania să discute cu familia despre propunerea noastră", a spus Marian Sarmeş, preşedintele Consiliului de Administraţie al "alb-negrilor".
Se compară cu Ronaldo
Braganca a jucat ultima oară în Germania la FC Ingolstadt. Jucătorul se compara cu starul lui Real, Cristiano Ronaldo. "Sînt prieten bun cu Cristiano. Ne asemănăm ca stil de joc, el e unul dintre idolii mei. Am jucat împreună mulţi ani la juniorii lui Sporting. Această echipă a fost întotdeauna renumită pentru mijlocaşii pe care i-a crescut: Ronaldo, Nani sau Quaresma. Am jucat alături de ei cînd eram puşti", spunea Braganca.
Fotbal • Liga 1 • UNIREA ALBA IULIA
Jaime Braganca a venit în România să semneze cu CFR, dar a ajuns în probe la Alba Iulia!
Articol de Dan Henegar — sâmbătă, 13 februarie 2010
{{text}}