JO Vancouver 2010

Kuzmina, surpriza de la sprint. Tofalvi pe locul 14

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Prima probă din cadrul concursului de biatlon de la Jocurile Olimpice de la Vancouver a oferit şi primele mari surprize. Noua campioană olimpică de la sprint este Anastasiya Kuzmina, din Slovacia. Eva Tofalvi a încheiat concursul pe locul 14, reuşind o evoluţie foarte bună.

Intrată în concurs a 19-a, slovaca a obţinut cea mai bună performanţă a carierei. Cu doar un tur de penalizare după prima tragere prin poligon, Anastasiya Kuzmina a excelat la deplasarea pe schiuri, avînd cel mai bun timp al competiţiei, 17:46.4. Cursa a încheiat-o după 19:55.6 minute.

Deşi era favorita principală a competiţiei, Magdalena Neuner a fost nevoită să se mulţumească doar cu medalia de argint. Chiar dacă a ratat doar o singură ţintă, nemţoaica a avut un timp mai slab cu 1.5 secunde mai slab la partea de fond în comparaţiei cu cel al slovacei. Magdalena Neuner a fost cronometrată cu timpul de 19:57.1.

A doua surpriză a probei a reprezentat-o clasarea pe treapta a treia a podiumului a lui Marie Dorin. Franţuzoaica a avut două trageri perfecte şi o evoluţie bună la deplasarea pe schiuri, ceea ce a ajutat-o să obţină primul succes olimpic. Marie Dorin a avut o întîrziere de 10.9 secunde faţă de cîştigătoarea probei.

Helena Jonsson, lidera Cupei Mondiale, a ocupat doar poziţia a 12-a (20:42.5), deşi nu a ratat niciun cartuş. Suedeza nu a mai reuşit să se evidenţieze ca pe parcursul acestui sezon la partea de fond, iar din această cauză Jonsson nu a putut să obţină un loc mai bun în clasament sau chiar o medalie. Nici compatrioata sa, Anna Carin Olofsson nu a avut o evoluţie mai bună şi a terminat cursa a 20-a, cu un tur suplimentar şi timpul de 20:53.5.

Eva Tofalvi, un excelent loc 14

După un început de sezon mai slab, Eva Tofalvi să se claseze pe poziţia 14 la prima cursă de la Jocurile Olimpice. Românca s-a evidenţiat încă o dată la trecerile prin poligon, unde a nimerit toate ţintele şi şi-a îmbunătăţit şi timpul la partea de fond. Biatlonista din Miercurea-Ciuc a încheiat cursa la 49.5 secunde în spatele Anastasiyei Kuzmina (20:45.1). Tofalvi a reuşit să le întreacă nume mari ca Sandrine Bailly, Anna Carin Olofsson sau Kati Wilhelm şi şi-a asigurat calificarea în proba de pursuit.

Următoarea reprezentantă a României în clasament a fost Mihaela Purdea care a încheiat cursa pe locul 39, cu un tur de penalizare, fiind cronometrată cu timpul de 21:52.2. Dana Plotogea s-a clasat pe poziţia 49, după ce a parcurs 300 m suplimentari şi a trecut linia de sosire după 22:12.3. Ambele sportive vor fi prezente în cursa de urmărire, alături de Eva Tofalvi. Alexandra Stoian a fost cea mai slab clasată dintre românce. Cu 4 tururi de penalizare şi un timp de 24:04.6, biatlonista a terminat pe locul 85.

 

 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.