Siena refuză să se considere deja condamnată la retrogradare. "Lanterna" din Serie A a furnizat una dintre surprizele etapei, cîştigînd la Verona, 1-0 cu Chievo. Paul Codrea s-a bucurat doar din tribună pentru triumful echipei toscane.
Antrenorul Alberto Malesani l-a exclus pe mijlocaşul român din formula de start şi l-a înlocuit cu suedezul Ekdal. Nu a fost însă vorba despre vreo accidentare sau o alegere de ordin tactic. "Eram răcit şi nu mă simţeam deloc în apele mele şi de aceea n-am fost nici pe lista de rezerve. Contează mai puţin că n-am jucat, sînt fericit pentru victorie şi mai sperăm să ne salvăm", a declarat Codrea pentru GSP.
Siena a rămas pe ultimul loc după 24 de etape, cu 16 puncte, la 8 "lungimi" de prima echipă de deasupra liniei retrogradării.
{{text}}