International   •   Campionate   •   MOURINHO ACUZĂ IAR ARBITRII

"Egal just, dar ni s-a refuzat un penalty clar"

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 15 februarie 2010

Jose Mourinho a criticat din nou prestaţia arbitrilor, după remiza scoasă de Inter aseară, 0-0 la Napoli: "L-am felicitat pe Rosetti pentru filosofia lui de joc, dar nu ne-a dat un 11 metri foarte evident care, în schimb, s-a acordat contra noastră în meciul cu Bari".

 

Tehnicianul portughez şi-a continuat tirul criticilor în stilu-i caracteristic: "Sîntem noi ce care plătim pentru problemele altora. Şi mă refer la acel domn mic ce apare mereu şi se plînge la televizor şi care a vorbit despre mine înaintea meciului. El nu a înţeles că fotbalul nu este Hollywood. Trebuie să accept remiza şi să uit acel penalty refuzat. Sînt obligat s-o fac însă, altfel o să plătesc 20-25.000 de euro săptămînal".

 


Aluzia făcută de antrenorul nerazzurrilor era la patronul lui Napoli, De Laurentiis, şi la manifestaţia de protest a fanilor partenopei pe "San Paolo" la adresa şefului arbitrajului Pierluigi Collina. Mourinho a fost sancţionat ultima oară cu o amendă de 18.000 de euro după acuzaţii la adresa arbitrului derbyului cu Milan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.