Fotbal   •   Liga 1   •   CURTEA DE ARGEŞ

Curtea de Argeş şi FC Argeş se ceartă pe Ionuţ Badea

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 15 februarie 2010

Conducerea Interului a înregistrat la FRF contractul antrenorului Ionuţ Badea, dar tehnicianul este în litigiu cu fostul club, FC Argeş, cu care avea o înţelegerea valabilă pînă în 2012. „I-am oferit domnului Ilie Penescu o cale de mijloc, adică să-i plătim o sumă rezonabilă, însă n-a acceptat. Badea este în proces acum cu FC Argeş, iar noi sîntem garant şi la contractul înregistrat la FRF. Acum, antrenorul Badea va putea conduce echipa de pe margine, iar după ce se va judeca procesul, ne vom conforma sentinţei şi dacă va fi cazul vom plăti împreună cu el”, a spus patronul Benone Lazăr.

FC Argeş cere bani şi antrenorilor secunzi Dragoş Radu şi Vasile Stan, precum şi preparatorului fizic Luigi Maione, plecaţi de la gruparea din Trivale împreună cu Ionuţ Badea căruia i se pretind 200.000 de euro. Cei de la F.C. Argeş i-au cerut lui Dragoş Radu 30.000 de euro, 50.000 de euro lui Maione şi 22.000 de euro lui Vasile Stan!

"Aceşti bani reprezintă salariile din anul 2006 pînă în 2009, inclusiv. Omeneşte şi normal, cum să dea ei atîţia bani înapoi, bani pe care i-au muncit corect! În cel mai rău caz pentru ei, vor da jumătate din banii primiţi în turul acestui campionat. Şi ei sînt în proces cu FC Argeş, deoarece consideră că nu şi-au putut face munca lor în prima Ligă, echipa fiind retrogradată nu din vina lor”, a explicat Benone Lazăr.  

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.