Atacantul Sevillei Luis Fabiano e optimist în privinţa şanselor echipei sale de a se clasa pe unul dintre primele locuri în Primera. Mai mult, vîrful se gîndeşte chiar la titlul de campion în Primera Division
"Acum putem conta pe jucători importanţi, iar asta se va vedea, vom redeveni Sevilla de la începutul sezonului. Am suferit mult din cauza accidentărilor, sînt convins că vom începe să cîştigăm meciuri importante, vom avea evoluţii din ce în ce mai bune.
Toate echipele au avut de suferit din cauza accidentărilor, iar acum, cînd şi Barcelona trece printr-o perioadă delicată din acest punct de vedere, cred că lupta e mai deschisă ca niciodată.
E un 2010 bun pentru noi, jucăm în Liga Campionilor, avem posibilitatea de a cîştiga un trofeu şi stăm bine şi în campionat. Avem toate premisele să facem ceva măreţ anul acesta. Trebuie să găsim soluţii pentru a redeveni Sevilla pe care fanii o iubesc, care îşi creează multe ocazii de gol. E dureros să fii fluierat de fani, dar e normal. Suporterii vor să vadă o echipă care joacă bine. Sîntem primii care îşi doresc să evolueze bine, dar rivalii ne cunosc şi ştiu ce trebuie să facă pentru a ne împiedica să ne creăm ocazii. Vom găsi soluţia pentru a redeveni cei mai buni"
Vrea să joace în finala Cupei
Luis Fabiano ar putea rata finala Cupei Regelui, pentru că e posibil să plece cu naţionala la Mondialul din Africa de Sud. "Vreau să joc în finala Cupei, nici nu mă gîndesc să nu joc, dacă depinde de mine, voi fi pe teren".
Despre adversarul Sevillei din Liga Campionilor, CSKA Moscova, Luis Fabiano a spus: "Întotdeauna e dificil să joci la Moscova, din cauza frigului, dar cred că îi putem învinge pe ruşi chiar şi aşa".
sursa: marca.com
{{text}}