Vasluiul a fugit de vremea rea din Vaslui, însă a dat de zăpadă şi la Tîrgu Mureş, localitate unde şi-a stabilit cantonamentul de dinaintea reluării campionatului. Galben-verzii vor sta la Tîrgu Mureş pînă la meciul cu Gaz Metan Mediaş, de duminică, 21 februarie. La Tîrgu Mureş ninge, iar stratul de zăpadă a crescut considerabil, aşa că este imposibil pentru staff-ul tehnic şi pentru jucători să-şi susţină şedinţele de pregătire programate.
Conducerea lui FC Vaslui se teme că în aceste condiţii meciul din etapa 18, de la Mediaş, nu se va putea desfăşura: “Şi Tîrgu Mureş ninge, şi la Mediaş la fel. Mai sînt doar cîteva zile pînă la meci şi nu ştiu cum vom putea juca pe un teren plin cu zăpadă. Sunt convins că oficialii clubului Gaz Metan vor face eforturi pentru ca partida să se desfăşoare conform programului, însă vremea pare că nu ţine cu fotbalul!", a declarat directorul sportiv al FC Vaslui, Cătălin Popa.
{{text}}