JO Vancouver 2010

Raluca Strămăturaru, locul 21 la jumătatea concursului

raluca

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

După primele două manşe ale probei de sanie, individual feminin, din cadrul Jocurilor Olimpice, Raluca Strămăturaru se află pe poziţia 21, în timp ce Mihaela Chiraş ocupă locul 28. 

Raluca Strămăturaru a avut o evoluţie ascendentă, după ce în prima manşă s-a clasat pe 23, cu timpul de 42.475. În runda secundă, românca şi-a îmbunătăţit poziţia din clasament obţinută după prima cursă şi a urcat pe locul 21, chiar dacă a fost cronometrată cu 42.198. La jumătatea concursului, Raluca Strămăturaru are timpul total de 1:24.673.

Cea de-a doua reprezentantă a României, Mihaela Chiraş, a încheiat manşa inaugurală în 43.494, ceea ce a clasat-o pe poziţia 28. Sportiva de 23 de ani, nu a încheiat cea de-a doua rundă şi astfel, a rămas a 28-a. 

Lidera competiţiei este Tatjana Huefner, din Germania, care a încheiat primele două curse cu timpul de 1:23.241. Nemţoaica este urmată de Nina Reithmayer (Austria, 1:23.291) şi de compatrioata sa,  Natalie Geisenberger, 1:23.400. 

Tatjana Huefner a stabilit un nou timp record al pistei, în prima manşă, după ce a oprit cronometrul la 41.481.

Violeta Strămăturaru, cea de-a treia sportivă din România înscrisă în competiţia de individual, nu a mai luat startul în concurs, din cauza unei accidentări suferite în timpul antrenamentelor. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.