Antrenorul Ionuţ Badea vrea să debuteze cu o victorie pe banca celor de la Internaţional. „Este un nou început pentru mine şi Curtea de Argeş. Avem nevoie de puncte şi vom juca fiecare meci doar cu gîndul la victorie, dar urmează să vedem dacă vom şi reuşi acest lucru. Abordăm meciul cu Oţelul liniştiţi, deoarece în pregătiri ne-am atins obiectivele, dar mai avem în continuare mult de lucru. Oţelul are jucători cu mare experienţă în prima ligă, jucători importanţi precum Paraschiv, Pena, Ibeh, Costin, Sălăgean şi chiar Giurgiu, care pot decide soarta unui meci”, a comentat tehnicianul.
Badea a urmărit partidele jucate de Oţelul în turul campionatului, dar şi în perioada de pregătiri. „Oţelul joacă în două sisteme: 4-2-3-1 sau 4-3-3. Echipa noastră trebuie să să fie pregătită psihologic şi să dea dovadă de sacrificiu pentru că vrem să cîştigăm! Nu ne-am propus să acumulăm un anumit număr de puncte în retur, însă vom juca fiecare meci pentru a obţine maximum, adică cele trei puncte”, a explicat Badea.
Tehnicianul argeşenilor nu se confruntă cu probleme de lor înaintea meciului de la Galaţi. „Acest lucru este benefic pentru noi, chiar dacă îmi va fi greu şi mă pune în dificultate în alegerea primului 11 şi chiar a lotului de 18 care va face deplasarea la Galaţi. Mi-aş dori să am această problemă pe tot parcursul returului de campionat”, a mărturisit Badea.
Meciul Oţelul - Curtea de Argeş este programat vineri, de la ora 14:00, şi nu va fi televizat.
{{text}}