Fotbal   •   Nationala   •   STADIONUL VA FI FUNCŢIONAL ÎN ACEST AN

Constructorii: "Stadionul Naţional este gata în proporţie de 50%"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 17 februarie 2010

Directorul de construcţii civile al firmei Max Bogl care se ocupă de ridicarea stadionului Naţional din cadrul Complexului Lia Manoliu, Ştefan Monus, a declarat că vremea nefavorabilă a întârziat lucrările dar că noua construcţie va fi gata până la sfârşitul anului.



Reprezentantul firmei de construcţii spune că odată cu semnarea noului contract cu Primăria Capitalei, care prevede şi amplasarea unui acoperiş, stadiul lucrărilor s-a diminuat de la 60 la 50 la sută.



"Am pierdut ceva timp din cauza vremii nefavorabile şi va trebui să recuperăm. O să recuperăm în timp. Prea mult nu s-a schimbat în ultimele 3-4 luni în ceea ce priveşte stadiul lucrărilor, poate doar în interior unde se lucrează deja la finisaje, cu instalaţiile şi zona parcărilor, din subteran", a declarat Monus pentru Mediafax.



Apoi a continuat: "Acum aşteptăm să se topească zăpada pentru că am început deja să turnăm betoane. Iar de săptămâna viitoare vom începe din nou montajul pieselor grele. Construcţia era gata în proporţie de 60, sau poate 65 la sută, dar după ce contractul s-a mărit cu acoperişul interior, acum poate a devenit 50 la sută", a adăugat el.



Constructorul afirmă că stadionul "Naţional" va fi gata până la finele anului 2010: "Stadionul va fi gata pentru finala UEFA. Punerea în funcţiune se va realiza în 2011 până în luna mai-iunie, dar arena va fi gata până la finalul acestui an".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.