Partida dintre Rusia şi Slovacia a avut de toate, reveniri spectaculoase, suspans şi hochei de caliate. Slovacia a învins Rusia cu 2-1 după lovituri de departajare în cel mai bun meci de pînă acum de la Jocurile Olimpice.
Chiar dacă în prima repriză nu a fost înscris nici un gol, hocheiul s-a jucat la un nivel înalt, iar vedetele au fost cei doi portari care au reuşit să ţină scorul alb. Partea a doua a meciului a adus şi primul gol, de partea campioanei mondiale entitre, marcatorul fiind Alexei Morozov. Jaroslav Halak a făcut minuni în poarta Slovaciei, astfel că după patruzeci de minute scorul a fost 1-0. Golul egalizator a venit aproape de jumătatea ultimei reprize, cînd Marian Hossa l-a învins pe Brizgalov. Cele două echipe au păstrat egalitea şi după prelungiri, astfel că s-a ajuns la loviturile de departajare, unde a început nebunia.
Ruşii au punctat doar prin Ovecikin, în timp ce slovacii au înscris prin Jozef Stumpel şi prin Pavel Dmitra. "Nu e frustrant să pierzi. Încă mai avem şanse să cîştigăm această grupă", a spus Ovecikin. Rusia e pe primul loc în grupa B cu 4 puncte, urmată de Cehia cu 3 puncte şi de Slovacia cu 2 puncte. Următoarele partide din această grupă se joacă pe 20 februarie, Letonia-Slovacia (2:30) şi pe 21 februarie Rusia-Cehia (22:00) . Tot în ziua a treia a turneului de hochei, Canada a învins Elveţia cu 3-2, iar SUA a trecut de Norvegia cu 6-1. Vineri spre sîmbătă se joacă partidele: Belarus-Suedia (22:00), Cehia-Letonia (2:30), Finlanda-Germania.
{{text}}