Fotbal   •   Liga 1   •   PANDURII - ASTRA, DUMINICĂ, 16:00, GSP TV şi fazeVIDEO în timp real pe GSP.RO

Legea intereselor din LPF » Cum a ajuns să se joace Pandurii-Astra prin intervenţia lui Dragomir

Articol de Radu Bichiş   —  sâmbătă, 20 februarie 2010

Cum se muşamalizează scandalul



După o dispută verbală la GSP TV între Valentin Alexandru şi preşedintele Marin Condescu, litigiul dintre Pandurii şi firma de impresariat bistriţeană, UNIC AV Sport SRL, prin care gruparea gorjeană nu era programată duminică în campionat la meciul cu Astra din cauza neplăţii unor restanţe financiare de 417.166 lei, s-a stins la intervenţia preşedintelui LPF, Mitică Dragomir.



Fără acte, fără documente, doar prin intervenţia lui Mitică şi un memoriu formal făcut de Vali Alexandru, prin care s-a ridicat neprogramarea Pandurilor. "Hai domn'le să fim serioşi! Eu sînt pus aici să fac dreptate. Pentru o datorie aşa mică să nu se joace meciul?", e explicaţia halucinantă a lui Dragomir, dată la Premium Liga pe GSP TV.





Ce spune impresarul

"Nu s-a plătit nimic. Am cerut de la bancă trei extrase distincte, la ore diferite, iar Pandurii nu au făcut nici o plată. Am fost anunţat de domnul Vali Alexandru să mai fac un memoriu, dacă vreau să mi se facă dreptate. Ce să mai înţeleg? Că toate cele trei decizii definitive primite de la LPF sînt nule. Iar convenţia de eşalonare a plăţii datoriei de către Pandurii a devenit invizibilă?!"

Horaţiu Horoba, impresar FIFA



Ce spun Pandurii

"Noi am plătit datoria către firma din Bistriţa, înainte de a ne reclama ei la comisie, nu acum. Dar ei vor să le dăm acum şi penalităţi pe care nu avem de ce să le plătim"

Marin Condescu, astăzi pentru Mediafax



Ce spune LPF

"Conform referatului secretarului general al comisiilor înregistrat sub nr. 418 / 19.02.2010, clubului CS Pandurii Lignitul Tîrgu Jiu i s-au ridicat sancţiunile prevăzute la articolul 24, lit.c, din RSTJF. În consecinţă departamentul competiţii dispune programarea echipelor clubului CS Pandurii Tîrgu Jiu în competiţiile oficiale"

Comunicat oficial către Pandurii



CRONOLOGIA UNUI SCANDAL FINANCIAR



POPA, FITILUL DE LA SCANDAL

Pe 19 august 2008, Pandurii Tg. Jiu au încheiat o convenţie de prestări servicii în valoare de 50.000 de euro cu SC UNIC AV Sport SRL Bistriţa, în fapt o firmă de impresariat deţinută de Aurel Băbuţan şi Horaţiu Horoba, fiul directorului general al lui Gaz Metan, Ioan Horoba.



Obiectul contractului? Legal, prestări de servicii, în fapt, transferul lui Mădălin Popa de la Gloria Bistriţa la Pandurii. Contractul-tip semnat de cele două părţi a fost înregistrat de firma bistriţeană, conform regulamentelor în vigoare, la FRF, pe data de 4 septembrie 2008.



"Firma fiind plătitoare de TVA, în contract nu era specificat dacă suma de 50.000 de euro conţine TVA sau nu. Am vorbit la telefon cu domnul Condescu şi i-am explicat că e necesar să facem aceste precizări. Contabila a scris cu pixul şi i-am remis un exemplar, cel pe care dînsul l-a prezentat presei drept fals. La FRF, s-a înregistrat un contract semnat fără adăugiri, de ambele părţi, dar Pandurii au omis să depună actul", a spus Horoba jr.



În replică, Condescu susţine că actul e fals. "Actul putea fi modificat doar prin voinţa ambelor părţi. Acolo apar nişte adăugiri cu pixul, să fim serioşi...E vorba de un fals, nu o să plătesc nimic".



REACŢIA LPF

"Sînt nişte debite pe care dacă nu le achită nu sînt programaţi. Să dovedească dacă sînt false. El a semnat eşalonarea ratelor. Avem decizie de la comisiile Ligii. Eu nu sînt şantajist, eu am onoare şi decenţă. Citeşte, domnule, regulamentul! Dacă nu plătiţi, nu jucaţi!"

Valentin Alexandru, acum 3 zile la GSP TV





AMENINŢAREA LUI CONDESCU

"Am văzut şi eu o adresă de la LPF, instanţă care a judecat un litigiu dintre noi şi o societate comercială care nu e afiliată la LPF. E în afara jurisdicţiei Măriei Sale, Dragomir să judece acest litigiu. Mie nu are ce să-mi facă el, i-a fost înaintat un document fals, niciodată nu-l voi plăti, acest document face cazul unui dosar penal. Căile de atac sînt în justiţia civilă, Dragomir nu are de-a face cu chestiunea asta. Să vedem dacă are curaj să nu ne lase să jucăm", a tunat şeful Pandurilor la GSP TV.



În realitate, pe 11 februarie 2009, comunicarea fiind făcută o zi mai tîrziu, plîngerea formulată de Pandurii împotriva firmei bistriţene, e respinsă de Curtea de Apel Bucureşti. Motivul? Netimbrarea acţiunii!



BĂSESCU, GIRUL CONVENŢIEI

După ce au plătit 30.200 de lei dintr-un total de 234.489 de lei, Pandurii au uitat de "datorie", pierzînd litigiul la LPF la toate comisiile. Trecuse aproape un an de la primul termen de plată....Decizia nr 27/17.09.2009 a LPF le transmite gorjenilor că vor fi neprogramaţi în campionat contra Rapidului dacă nu vor achita datoria de 204.289 lei şi penalităţi de 314.467 lei firmei lui Horoba jr. "Te rog, hai la Bucureşti să ne înţelegem. Nu se poate să nu laşi să jucăm. Vine preşedintele Băsescu pe stadion, cum să-i spunem că nu se joacă meciul...", a fost apelul de ajutor al secretarului gorjenilor, Daniel Băloi.



Cu două zile înainte de meci, Pandurii şi firma bistriţeană încheie la LPF o convenţie de plată, prin care oltenii îşi asumă toate datoriile şi 2 termene de plată, ultimul pe 1 februarie 2010, care conţine o rată de 102.244 lei şi penalităţile de 314.467 de lei!?!. Purtînd numărul 3088, actul a fost înregistrat la LPF, iar interdicţia Pandurilor ridicată. Băsescu nu a ajuns la meci...

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.