Norvegianul Aksel Lund Svindal a cîştigat medalia de aur la Super-G şi a frînt visul americanului Bode Miller
Bode Miller a dezamăgit încă o dată. Vedeta americană a pierdut aurul de la Super-G după ce ieri norvegianul Aksel Lund Svindal a cucerit titlul olimpic şi i-a lăsat cvadruplului campion mondial doar medalia de argint.
Toate sacrificiile făcute de american în ultimele patru luni au fost în van. S-a întors pe pîrtie în urmă cu patru luni doar cu ambiţia de a cîştiga prima sa medalie olimpică de aur. A obţinut chiar şi iertarea jurnaliştilor din SUA, care nu a trecut uşor peste peripeţiile lui de acum patru ani, de la Olimpiada de la Torino.
Miller a făcut istorie în 2005, cînd a cîştigat Cupa Mondială şi i-a făcut KO pe Hermann Maier şi pe Benjamin Raich. A devenit al doilea schior din lume, după Girardelli, care a cîştigat cel puţin o cursă în fiecare dintre cele 4 discipline: slalom, slalom uriaş, Super-G şi coborîre.
Un an mai tîrziu, la JO de la Torino, Miller s-a remarcat din nou, dar nu datorită performanţelor de pe pîrtie, unde mai mult a ratat decît a schiat, ci prin evoluţiile din barurile italiene. A fost acuzat de presa internaţională că a "ucis spiritul olimpic". Cu toate acestea, americanul nu a afişat o atitudine umilă şi a răspuns că întrecerile olimpice din Italia au reprezentat pentru el "două săptămîni extraordinare în care am socializat şi am petrecut la un nivel olimpic".
Bode Miller a pierdut la Vancouver pariul cu el şi cu lumea. Argintul nu e aur şi patru ani nu sînt suficienţi pentru a uita.
Jarbyn, comoţie cerebrală
Întrecerile în proba de Super-G au fost marcate de căzătura suedezului Patrik Jarbyn (40 de ani), care s-a ales cu o comoţie cerebrală puternică. Schiorul a căzut în apropierea sosirii, după ce a acroşat una dintre ultimele porţi ale parcursului. Acesta a fost transporat imediat la spital, unde va rămîne sub observaţie, au declarat medicii echipei Suediei. Jarbyn, care se află la a 5-a participare la JO, a rămas minute bune la pămînt, fără a se mişca.
Furie în Georgia
2.000 de persoane au fost prezente ieri, în staţiunea Bakuriani, la înmormîntarea georgianului Nodar Kumaritaşvili, care a decedat înaintea începerii JO de la Vancouver, la un antrenament oficial la sanie. Înainte de înmormîntare, apropiaţii sportivului nu şi-au ascuns furia şi reproşurile la adresa organizatorilor JO, pe care-i consideră vinovaţi de această moarte, cauzată de lacunele din normele de securitate de la Whistler. În urma unei anchete a organizatorilor, s-a ajuns la concluzia că pista nu prezenta nici o anomalie şi că a fost vorba de o eroare umană. "Ce pot să spun? Familia mea e devastată. Ştiu însă că nu a fost vina lui Nodar", a declarat tatăl sportivului, David Kumaritaşvili.
Fără surprize la hochei
O zi liniştită la Vancouver în turneul de hochei, unde favoritele s-au impus. În prima partidă Suedia a învins echipa Belarusului cu 4-2. Cehia a trecut de Letonia cu 5-2, iar Finlanda a spulberat Germania, 5-1. Sîmbătă spre duminică se dispută partidele Norvegia-Elveţia (22:00), Letonia-Slovacia (2:30) şi Germania-Belarus (7:00). Ultimele partide din faza grupelor se dispută duminică spre luni Rusia-Cehia (22:00), Canada-SUA (2:30) şi Suedia-Finlanda (7:00). Ultimele trei meciuri vor decide cele patru echipe care merg direct în sferturile de finală. Deocamdată, în clasamentul general conduce Finlanda, urmată de SUA, Cehia şi Suedia.
Sporturi • JO Vancouver 2010 • SCHI ALPIN
Bode Miller a pierdut aurul şi la Super-G!
Bode Miller, Miller, schi alpin
Articol de Mirela Neag — duminică, 21 februarie 2010
{{text}}