Fundaşul trebuia să fi ajuns ieri la Bucureşti, dar APOP l-a oprit în ultima clipă, fiindcă Steaua a schimbat condiţiile de transfer
Negocierile pentru Gora Tall au supravieţuit pauzei competiţionale şi vor continua şi săptămîna viitoare. Steaua a fost aproape să-l obţină pe fundaşul senegalez pentru care insistă Stoichiţă, dar lucrurile s-au întors cu totul în doar cîteva ore. Tall avea bagajele făcute pentru Bucureşti, urma să aterizeze pe Otopeni în jurul orei 18:30, însă un telefon de la club i-a schimbat planurile. "Nu mai pleci la Steaua!" a fost anunţat jucătorul.
Ciprioţii susţin că "românii au schimbat condiţiile financiare asupra cărora conveniserăm. Oferta de acum e înjositoare şi faţă de club, şi faţă de fotbalist! E mult sub pretenţiile noastre! Sîntem deschişi discuţiilor şi e posibil ca afacerea să se facă zilele viitoare, aşa cum există şi posibilitatea ca totul să fi picat definitiv! Acum depinde doar de Steaua". Tall (25 de ani) e dorit în Ghencea sub formă de împrumut pînă la vară, cu opţiune de transfer definitiv. Africanul înalt de 1,90 metri a fost ales de către Mihai Stoichiţă ca alternativă la Edwin Ouon, rwandezul care a ocupat prima poziţie pe lista de achiziţie a antrenorului.
45 de zile au trecut de cînd Steaua a deschis negocierile pentru Gora Tall
1 meci are Tall pentru "naţionala" Senegalului, selecţie bifată într-o partidă amicală
Fotbal • Liga 1 • STEAUA - CEAHLĂUL 1-3
Serialul Tall continuă! Ciprioţii l-au întors pe senegalez din drumul spre România
Gora Tall, Tall, Steaua
Articol de Remus Răureanu — duminică, 21 februarie 2010
{{text}}