Handbal

Valladolid-HCM Constanţa 26-26! Meci formidabil pentru Constanţa!

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00


Patru ani au îndurat înfrîngerile în faţa spaniolilor constănţenii. Campioana României a scos un egal formidabil la Valladolid

Valladolid era pentru HCM Constanţa o sperietoare. În precedentele cinci întîlniri echipa spaniolă a cîştigat de fiecare dată. Toma şi compania nu au mai suportat umilinţa ibericilor. Au făcut un meci senzaţional în Spania şi au terminat la egalitate, 26-26. Au avut noroc, dar şi ghinion, pentru că ar fi putut chiar să cîştige!


Constanţa a început timorat, gazdele au luat repede avans, 5-1, dar cu trecerea timpului elevii lui Zoran Kurteş au prins curaj. Au egalat la 10 şi jocul s-a schimbat radical. Laurenţiu Toma l-a ridiculizat pe fostul campion mondial Thomas Svensson, Băiceanu a hărţuit permanent defensiva gazdelor, iar apărarea Constanţei şi-a făcut treaba. Valladolid a speculat însă toate greşelile şi a intrat la pauză în avantaj: 15-11.


În partea a doua, Constanţa a înviat din nou. A început cu 7-1 şi tehnicianul care a dus Spania la aurul mondial în 2005, Juan Carlos Pastor, a cerut time-out. Mureşan a făcut şi el un meci mare, Popescu a închis poarta şi cu patru minute înainte de final HCM conducea cu 25-24! Tvedten, golgeterul lui Valladolid, a marcat de două ori consecutiv şi Constanţa părea că iar va fi răpusă, mai ales că Laurenţiu Toma a ratat incredibil singur cu Svensson, prima lui ratare în tot meciul! S-a făcut însă dreptate în ultima secundă cînd, Constanţa a recuperat mingea şi Timuszin Schuch a înscris cel mai important gol al carierei, egalînd la 26!

Valladolid 26 (15)
Tvedten 10, Rodriguez Entrerrios 3, Martinez de la Cal 3, Perales 3, Roura 2, Gurbindo
2, Lopez Romero 2, M. Krivokapici 1. Antrenor: Juan Carlos Pastor
HCM Constanţa 26 (11)
Toma 8, Mureşan 6, Băiceanu 3, Schuch 3, Adzici 2, Fl. Nicolae 2, Csepreghi 2.
Antrenor: Zoran Kurtes

CLASAMENT
1. Montpellier                   8   7   0   1   272-202  14
2. Cehovski Medvadi       8   5   2   1   271-232  12
3. Valladolid                     8   4   2   2   236-214  10
4. HCM Constanţa           8   3   1   4   226-243    7
5. Pick Szeged                 8   1   1   6   217-247    3
6. PAOK Salonic              8   1   0   7   191-275    2
* primele patru clasate se califică mai departe

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.