Sporturi   •   JO Vancouver 2010   •   SCHI ALPIN

Bode Miller şi-a îndeplinit visul: aurul olimpic!

+14 Foto
Bode Miller, Miller, SUA

Articol de Luminiţa Paul   —  marţi, 23 februarie 2010

Americanul a cucerit aurul la supercombinată, după ce, cronologic, luase bronz la coborîre şi argint la super-G





Puţină lume îl mai lua în serios. La 32 de ani, capriciosul Bode Miller rămăsese pentru americani în umbra carismaticei Lindsey Vonn, însă, la momentul competiţiei, rezultă că el are o Olimpiadă mai reuşită decît ea. A luat-o progresiv, cu bronz la coborîre, la super-G a mai urcat o treaptă, iar la supercombinată a izbutit să cîştige primul său aur olimpic. De la Vancouver şi din carieră. Doar el a ştiut şi a şi spus-o: "Sînt în creştere de la probă la probă". Pentru că de data asta chiar i-a păsat.



La Torino, acum 4 ani, cînd era considerat mare favorit, a făcut totul pentru a demonstra că Jocurile Olimpice nu-l interesează. A fost surprins într-un bar la miezul nopţii înaintea coborîrii. "Am băut cîteva beri", a recunoscut după ce a încheiat cursa al cincilea. Acum, lucrurile s-au schimbat. Încă e ciudat, nebun, nonconformist. Dar schiază minunat.





De ce cască Ohno?

Cel mai medaliat sportiv american la JO de iarnă, patinatorul de short-track Apolo Anton Ohno (foto) are un obicei ciudat: înaintea fiecărei curse cască! Nu e un semn de oboseală sau de nepăsare, ci un secret dezvăluit de un prieten al lui Apolo, care însă n-a vrut să-şi spună numele: "Căscatul îi aduce un plus de oxigen în plămîni cu puţine secunde înaintea startului". Americanul a confirmat: "Mă face să mă simt mai bine. Oxigen mai mult, nervi mai puţini".



SUA surprinzătoare

Reprezentativa Statelor Unite a obţinut o victorie neaşteptată, dar concludentă în faţa gazdei, Canada, 5-3, şi a încheiat pe primul loc grupa A, calificîndu-se direct în "sferturi". Tot direct merg şi Rusia, Suedia şi Finlanda. Pentru desemnarea celorlalte patru va avea loc un play-off, după următorul program: Cehia-Letonia; Canada-Germania; Slovacia-Norvegia; Belarus-Elveţia.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.