International   •   Campionate   •   PROTEST CONTRA PATRONILOR

"Rupeţi-vă abonamentele şi nu mai veniţi la meciuri!"

Articol de Daniel Scorpie   —  marţi, 23 februarie 2010

Fanii lui Manchester Utd continuă războiul împotriva proprietarilor americani care s-au îndatorat mai mult la bănci pentru a păstra clubul. Keith Harris, fostul preşedinte al Ligii, dar şi omul care s-ar afla în spatele ofertei de un miliard de lire sterline de preluare a lui United, îi îndeamnă pe suporterii "diavolilor" să boicoteze în masă meciurile de pe "Old Trafford".



"Protestul cu fularele verde-auriu este fabulos, un mesaj puternic şi simbolic împotriva patronilor, asemănător batistelor albe în Spania. Dar nu e suficient ca să plece. Trebuie ca fanii să nu mai vină pe stadion cu miile, să nu-şi mai reînnoiască abonamentele. Să-i ardă astfel la buzunare pe cei din familia Glazer. Trebuie să fie pregătiţi să sufere nemaivenind la meciuri, dar să-şi atingă scopul pe termen lung. Suporterii se pot mobiliza ca să nu mai cumpere bilete, programe de meci, tricouri şi alte produse de merchandising. E un risc şi o

lovitură dată bugertului, dar trebuie făcut ceva",
explică Harris.



Care a dat şi un exemplu elocvent de la Barcelona: "În 1998, am fost pe Camp Nou. Stăteam chiar lîngă cei din conducerea clubului cînd pe stadion au apărut mii de batiste albe contestînd preşedintele. La următorul meci erau mii de scaune goale pe stadion. Iar curînd, cel atît de criticat de suporteri a demisinat. Deci, se poate! De ce nu s-ar întîmpla la fel la Manchester?". Fanii vor organiza din nou azi, la meciul cu West Ham, o altă acţiune împotriva patronilor americani.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.