Sporturi   •   Baschet   •   CONDAMNARE

Jayson Williams, 5 ani de închisoare

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 24 februarie 2010

Fostul baschetbalist american Jayson Williams, în vîrstă de 42 de ani, a fost condamnat, miercuri, la cinci ani de închisoare, pentru că a împuşcat mortal un şofer în februarie 2002.



Sentinţa pronunţată de un judecător din statul New Jersey pune capat unui proces ce a durat opt ani, la finalul căruia Williams a cerut scuze familiei victimei. "Nu există dimineaţă în care să nu mă trezesc regretînd ceea ce i-am făcut lui Christofi", a declarat Williams în faţa judecătorului.



În primăvara anului 2002, Williams a fost trimis în judecată pentru ca l-a împuşcat mortal pe Costas "Gus" Christofi, de 55 de ani. Acesta fusese angajat să conducă echipa de amatori a lui Williams dintr-o localitate din Pennsylvania (Bethlehem) la vila jucătorului, situată la 48 de kilometri de oraşul Trenton (New Jersey). Componenţi ai echipei de baschet amatori a lui Williams au asistat la incident. Potrivit The New York Post, Williams se juca cu un pistol în timp ce le arăta invitaţilor săi reşedinţa, iar la un moment dat arma s-

a descărcat, şoferul Christofi fiind împuşcat mortal.



În ianuarie 2003, fostul jucător i-a plătit familiei şoferului despăgubiri în valoarea de 2,75 milioane de dolari, pentru a evita un proces civil.




Fostul baschetbalist a disputat nouă sezoane în NBA, la echipele Philadelphia 76ers şi New Jersey Nets. El s-a retras din activitate în 2000, după ce a suferit o accidentare la picior.



 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.