International   •   Europa League   •   MEDIA // EUROPA LEAGUE

Anca Rusu: "Fără vedete de tabloid, escapade prin cluburi şi baruri, Unirea poate produce surpriza!"

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  joi, 25 februarie 2010

Zi plină pentru prezentatoarea GSP TV, Anca Rusu! De la ora 21:00 vă aşteaptă la "Evenimentele Zilei" cu ultimele noutăţi din Ghencea de la meciul dintre Unirea Urziceni şi Liverpool. De la ora 23:15, Anca vă prezinte în exclusivitate la emisiunea FootbALL Inclusive, imagini senzaţionale cu jucătorul Rapidului, Juliano Spadacio la Uzinele Griviţa.

Dar, pînă la ştiri şi cea mai tare emisiune magazin, Anca a vorbit despre meciul pe care Unirea Urziceni îl va juca în această seară de la ora 20:00, în faţa celor de la Liverpool.

"Unirea Urziceni este echipa care a demonstrat că pe teren nu istoria sau prestigiul clubului fac spectacol. E una dintre puţinele echipe din Liga I care a înţeles cu adevărat ce înseamnă sport de echipă. Fără vedete de tabloid, escapade prin cluburi şi baruri, cu un buget aproape modest şi un finanţator discret, micuţă Unirea Urziceni a depăşit pînă acum şi cele mai optimiste previziuni. Lăsînd la o parte palmaresul, Unirea e şi afacerea perfectă din fotbalul românesc: investiţie minimă, profit maxim.

Mi-ar fi plăcut să fiu în Ghencea, să văd jucînd alături de români o echipă ca cea a cormoranilor, însă voi urmări partida din faţa televizorului. O parte a ei, pentru că în timpul reprizei secunde voi fi în direct la Evenimentele Zilei, însă cu siguranţă nu voi rata discuţiile dinainte de meci din Contraatac şi nici analiza meciului făcută de colegii mei şi invitaţii lor la GSP TV Plus, după marea partidă!


Le ţin pumnii românilor şi mi-ar plăcea să cîştige chiar să se califice, însă dacă e să dau un pronostic, sînt mult mai realistă şi spun ca va fi 1-1 în seara asta, cu precizarea că vom vedea unul dintre cele mai frumoase meciuri ale Unirii", a spus Anca.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.