Sporturi   •   Handbal   •   LIGA CAMPIONILOR / HCM CONSTANŢA - PAOK SALONIC 34-23 (14-9)

HCM Constanţa, prima echipa masculină de la noi ce trece de grupele Ligii

Articol de Roxana Fleşeru   —  duminică, 28 februarie 2010

HCM Constanţa s-a calificat în premieră pentru handbalul masculin în optimile de finală ale Champions League





În acest sezon, HCM Constanţa a obţinut marile victorii în exil, la Buzău. Şi calificarea pentru prima oară în optimile de finală ale Ligii Campionilor a venit tot la Buzău, după ce a învins pe AC PAOK Salonic cu 34-23. "Buzăul ne-a purtat întotdeauna noroc", a spus Laurenţiu Toma, parcă amintindu-şi de calificarea în "sferturile" Cupei Cupelor, în faţa celor de la Dinamo, în 2006. Au acumulat nouă puncte şi nimeni nu le mai poate fura locul patru în grupa A.



Într-un meci care a început pe acorduri de "Noi sîntem români", campionii au uimit cu jocul lor pe spectatorii care au ticsit tribunele sălii "Romeo Iamandi". Golul portarului Popescu din acţiune, depăşirile lui Sadoveac, aruncările mirifice ale lui Toma, jocul fără portar au suplinit lipsa de eficienţă a liniei de 9 metri şi jocul mai puţin eficient al pivotului, care a fost marcat foarte atent de greci. Era imposibil ca HCM să rateze o astel de şansă. A condus pe aproape toată durata partidei, sustinută sistematic de public. La pauză, diferenţa era de cinci goluri şi deja jucătorii români visau frumos.



Distanţa s-a mărit în repriza a doua, cînd grecii au fost mai neatenţi în apărare, prilej pentru ca 12 jucători de la HCM să-şi treacă numele pe lista marcatorilor. Golgeterul formaţiei şi-a respectat blazonul, Toma adunînd 12 reuşite. S-a terminat 34-23, dar a început o nouă poveste pentru HCM Constanţa. Şi pentru handbalul masculin de la noi. În "optimi" îi aşteaptă Veszprem, Barcelona sau Ciudad Real.





"Mă bucur extraordinar pentru această victorie. Am trăit momente frumoase pe tot parcursul din grupe"

Mihai Popescu



"Ştiam că va fi greu, dar pînă la urmă a ieşit aşa cum ne-am dorit! Sper să nu rămînem singurii care reuşesc acest lucru"

George Buricea





"Vrem tot!"



Laurenţiu Toma, căpitanul celor de la HCM, a înscris cele mai multe goluri în partida de aseară



- Laurenţiu, e cel mai bun sezon al tău?

- Da, am marcat multe goluri, avem şanse la titlu şi ne-am calificat în optimile Ligii. E, clar, cel mai bun sezon!



- V-aţi gîndit la început de drum în Ligă că o să ajungeţi pînă aici?

- Sincer, noi ne-am gîndit. Sîntem o echipă unită şi ne bucurăm mult pentru această victorie.



- Care este cel mai frumos moment pentru tine în grupă, dar şi cel mai urît?

- Cel mai frumos e victoria cu Montpellier. Bineînţeles însă că şi cea cu PAOK, care ne-a adus matematic calificarea, e importantă. Cel mai urît... probabil faptul că nu am reuşit să marchez la finalul partidei cu Valladolid.



- Şi-a atins Constanţa limitele?

- Nu, încă nu ne ştim limita.



- Campionat, sferturi în Ligă, ce alegi?

- Le vrem pe toate!





CLASAMENT GRUPA A

1. Montpellier    9    8    0    1    300-229    16

2. Cehovskie    9    5    2    2    298-260    12

3. Valladolid    8    4    2    2    236-214    10

4. Constanţa    9    4    1    4    260-266    9

5. Pick    8    1    1    6    217-247    3

6. PAOK    9    1    0    8    214-309    2

Etapa următoare: PAOK-Cehovskie (3 martie); Montpellier-Valladolid (7 martie); Pick-Constanţa (7 martie)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.