GSP special   •   Superreportaje   •   U CRAIOVA - GAZ METAN 1-2

Oraşul pustiit » Craiova, un strigăt, o lacrimă

Articol de Daniel Nanu   —  luni, 01 martie 2010

După 43 de ani, Universitatea a fost exilată de pe arena "Ion Oblemenco". Aşa arată tristeţea la ea acasă





Pe Calea Unirii e lume multă. Înghesuială la tarabele cu mărţişoare, altădată marea de oameni curgea spre stadion. Dar azi, sîmbătă, ziua de graţie 27 februarie 2010, fostul "Central" e pustiu, deşi Universitatea are meci cu Gaz Metan Mediaş. Actualul "Ion Oblemenco" a fost inaugurat în 1967. Timp de 43 de ani echipa-mîndreţe a Olteniei a jucat aici. Pe acest stadion au răposat firme mari ale fotbalului european: Fiorentina, în două rînduri, Leeds, Kaiserslautern şi Bordeaux, AS Monaco ori Borussia Monchengladbach, chit că ultima n-a fost şi eliminată. Inter Milano şi Benfica au zis sărut-mîna după două egaluri.



Uneori, plouă la înmormîntări



Se zice că atunci cînd plouă la înmormîntarea cuiva, înseamnă că decedatului îi pare rău că părăseşte lumea celor vii. Sîmbătă a plouat în Craiova. Ploaia a înnegrit şi mai mult peisajul şi aşa fără chef. Vine Sorin Cîrţu pentru cîteva fotografii de atmosferă. "Nu prea e lume, nu?", dă să glumească el, dar zîmbetul e mai degrabă trist.



Universitatea a mai părăsit, în 43 de ani, stadionul dar doar cînd a avut terenul suspendat. Sau cînd gazonul a fost înlocuit. E pentru prima oară în istorie cînd echipa a fost surghiunită dinadins în alt oraş. Patronul Adrian Mititelu a hotărît că Ştiinţa va juca la Turnu Severin. Cîrţu a numit mutarea "cel mai grav lucru din întreaga existenţă".



Chiar şi înaintea retrogradării din 2005, sub "înaltul patronaj" al lui Dinel Staicu, un fost plutonier de miliţie, azi miliardar şi admirator al lui Nicolae Ceauşescu, căruia i-a şi închinat un muzeu-kitsch la Podari.



În vara lui 2005, Staicu i-a pasat Universitatea lui Adrian Mititelu, care a readus-o în prima ligă după numai un an, apoi a început să promită cupe şi campionate. A pronosticat că, în cel mai scurt timp, naţionala României va avea "5-6 titulari de la Craiova".



Din 2006 pînă azi, Craiova a jucat cel puţin două sezoane cu retrogradarea deasupra capului. Din vară pînă acum au părăsit echipa jucători precum căpitanul Dorel Stoica, Bornescu, Wobay, Şoavă, Vali Badea, Rose, Mitchell, Baird. Ultimul îşi cere insistent banii.





"Acolo am dat gol cu Betis"



Sorin Cîrţu s-a mai înseninat. Priveşte către teren, sprijinit nostalgic pe bara de inox de la tribuna oficială. "Uite, acolo am marcat cu Betis Sevilla. Dincolo, la poarta din dreapta, cu Olympiakos... De două ori, că am jucat cu ei în '81, în Cupa Campionilor, şi în '84, în Cupa UEFA. Şi cu Fiorentina, în sezonul semifinalei, tot acolo am dat... ".



În spatele tribunei, pe culoarul care duce la sala de conferinţe, zîmbeşte dintr-un tablou imens Craiova Maxima. De fapt, echipa asta mai trăieşte doar prin trecut. În ultimii ani ori a agonizat pe la jumătatea clasamentului, ori a tremurat la retrogradare. Un an, în 2004, a terminat pe 4. Iar sezonul trecut a cochetat cu accederea în Cupa UEFA, ratată în ultimele două etape în urma a două meciuri pierdute ciudat cu Steaua şi FC Vaslui. În rest, amintiri, amintiri, amintiri...



"Învinge Craiova pe Gaz Metan?". Cîrţu aproape nu aude provocarea. "Pentru mine, această echipă nu mai există cît timp va juca la Severin. I-am spus şi lui Mititelu: «Nu mă interesează cîţi bani investeşti. O sută de mii de euro, un milion, zero... Dai cît ai. Dar nu trebuia să muţi echipa din Craiova!”. Cei doi s-au întîlnit joi seară, întrevedere provocată de un prieten comun. "M-a invitat să merg la Severin. Am mai zăbovit puţin la masă, m-am ridicat şi am plecat acasă".



Părăsim stadionul. Cristi Preda are şi el amintiri. "A fost un meci cu Steaua, acum mai mulţi ani. Cred că 10.000 de oameni au rămas pe dinafară. M-am urcat pe stîlpi să pozez stadionul full". S-a întîmplat în 2002. Craiova, cu Emil Săndoi antrenor, a bătut Steaua cu 3-1 şi devenea lider al primei divizii. A fost ultima dată cînd echipa a dat mîna cu trecutul.



Cîrţu la Premier League, Cămătaru la tenis



Gaz Metan a cîştigat cu 2-1. Cîrţu intră prin telefon la GSP TV în emisiunea lui Radu Naum. Declaraţia antrenorului care a adus în 1991 ultimul titlu de campioană, plus Cupa, e şocantă: "Nu am prea văzut meciul, dar am înţeles că echipa din Mediaş a bătut echipa din Severin. Am preferat să mă uit la Chelsea cu Manchester City...".



Cămătaru nu pare nici el mai interesat. Spune pentru "Gazetă" că l-a atras mai mult o invitaţie la o partidă de tenis de cîmp: "Nu mă leagă nimic de prezent. Am mers la tenis, deşi mă mai chinuie o problemă la ligamentele de la dreptul".



A plouat sîmbătă în Craiova. Oamenii au cumpărat mărţişoare de pe "Unirii". Atunci, în 2002, la meciul lui Cristi Preda, între stîlpii de nocturnă de la peluza "Cristi Neamţu", a fost agăţat un banner imens pe care scria "Craiova, un strigăt, o lacrimă, un surîs de fericire".



Pe cerul plumburiu de azi au mai rămas strigătul şi lacrimile.





"Nu mă mai întrebaţi despre echipa din Severin. Nu mă interesează. Pur şi simplu, nu există"

Sorin Cîrţu



"N-am văzut meciul de la Severin, doar nişte secvenţe. Am preferat să joc tenis"

Rodion Cămătaru



"Am fost plecat din ţară toată săptămîna, dar nu mi-a venit să cred că Universitatea va juca la Severin. Se vehicula varianta, dar nu credeam că se va şi ajunge pînă aici"

Gică Popescu





150 de fani au protestat sîmbătă în faţa stadionului contra lui Adrian Mititelu

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.