International   •   Campionate   •   CONSECINTE

Şi fotbaliştii au avut de suferit din cauza cutremurului din Chile

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 02 martie 2010

Devastatorul seism, de 8,8 grade pe scara Richter, care a lovit recent Chile a făcut victime şi printre fotbalişti.

 

Jucător la Huachipato, Rodrigo Rivera se numără printre cele 19 persoane dispărute sub ruine în oraşul echipei unde evolua. Nimeni nu-i mai oferă nici o şansă. Dispărut era dat şi coechipierul său din poartă, Cristian Munoz, însă el a ieşit la iveală după ce se refugiase, disperat, într-un parc de la periferie. Doi argentinieni, Dario Gigena şi Franco Quiroga, ambii de la Wanderers Valparaiso, au scăpat ca prin minune. Primul şi-a salvat familia, soţia şi cei doi copii: "Cînd casa a început să se mişte, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă duc în camera băieţilor mei. L-am luat repede pe cel mare sub braţ şi m-am aruncat pe fereastră. Eram la etajul trei şi noroc că am căzut pe altă clădire mai joasă, de unde am aterizat pe pămînt. Cînd mişcările s-au potolit un pic am intrat iar în casă şi mi-am scos soţia şi pe Thiago, cel mic".

 În schimb, Quiroga a procedat altfel: "Simţeam cum clădirea stă să cadă. Am coborît în fugă scările şi m-am dus în casa unui prieten. Ştiam că e mai rezistentă. Strada era plină de lume. Apoi, mi-a fost frică să revin acasă. Trei zile am dormit la amici".


 

Alţi jucători chilieni care evoluează în străinătate îşi fac griji pentru familiile lor de acasă, de unde încă nu au primit veşti. Este vorba despre Luis Pedro Figueroa, care joacă la Palmeiras (Brazilia), Nicolas Perici de la Argentinos Juniors (Argentina), Mauricio Pinilla de la Grossetto (Italia), Gary Mendel de la Boca Juniors (Argentina).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.