Sporturi   •   Baschet   •   DIVIZIA A MASCULIN

Americanul Stelei, Monty Mack ratează meciul cu Levski Sofia

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 04 martie 2010



Jucătorul american Monty Mack a suferit o entorsă la antrenamentul de miercuri seară, în Bulgaria, unde echipa Steaua pregăteşte ultimul meci din grupa B a Ligii Balcanice, cel cu Levski Sofia.



Monty Mack (foto) a avut nevoie de îngrijiri la spital, baschetbalistul urmînd a fi tratat ulterior la o clinică din străinătate. "Pentru Steaua Turabo este o pierdere importantă, Monty Mack fiind liderul echipei la puncte, pase decisive şi eficienţă. Oficialii echipei au hotărît ca Mack să fie trimis la o clinică în străinătate, pentru a se recupera cît mai repede, echipa fiind în luptă pentru un loc în play-off", se arată în comunicatul formaţiei steliste.



Joi, de la ora 19.00, Steaua va juca ultima partidă din grupa B a Ligii Balcanice, cu Levski Sofia. Steliştii au ratat şansa de a se califica în sferturile de finală ale competiţiei, fiind pe locul cinci în grupa B, cu un bilanţ de două victorii şi 7 înfrîngeri (11 puncte). În sferturi se vor califica primele patru clasate.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.