Dacă meciul cu Jiul Petroşani s-a jucat la masa verde, de data aceasta ostilităţile dintre FC Bihor şi UTA se vor consuma pe terenul de fotbal.Arădenii şi-au rezolvat problemele avute cu memoriile depuse de ex-vicepreşedintele Marian Spiru şi fostul fotbalist Florin Dan, astfel că vin la Oradea cu intenţia declarată de a câştiga. „Ne aşteaptă un meci foarte dificil. Întâlnim o echipă aflată în lupta pentru promovare, care vine cu dorinţa de a lua puncte. Este şi un meci de tradiţie, pe care noi dorim să-l câştigăm. Vor avea meci greu la Oradea”, afirmă antrenorul Dan Dobai.Tehnicianul orădean are avantajul că a reuşit să vadă UTA sâmbăta trecută la meciul amical cu FC Silvania Şimleu, scor 1-1. „Este o echipă robustă, foarte bine organizată şi extrem de periculoasă. Şimleul a dominat clar, iar pe final când am plecat era 1-0, dar am spus că UTA va egala şi aşa s-a întâmplat”.Un alt atuu pentru bihoreni îl constituie absenţele jucătorilor Batin, Nădăban, Pocuca şi Eze din lotul antrenat de Ionuţ Popa. „E un avantaj. Lipsa lor va conta, dar UTA rămâne UTA şi va trebui să sufere amarnic la Oradea”, susţine Dobai.Antrenorul principal neagă că ar fi jignit galeria şi că l-ar fi întrebat pe Lukacs câţi bani le-ar fi dat fanilor ca să-i scandeze numele la amicalul disputat la Paleu. „Este grosolan ce se speculează. Nu este adevărat. Cine mă cunoaşte ştie că eu respect pe toată lumea. Niciodată nu am avut şi nu voi avea un conflict cu galeria pornit de la mine. Îmi pare rău că l-au expus pe Lukacs în faţa echipei. Eu aştept suporterii să vină la stadion, pentru că fără ei fotbalul e mai sărac”, a precizat Dobai.Autor: Teodor Biriș
{{text}}