Liga 1

Unsprezece suporteri au fost sancţionaţi după derby-ul CFR-Steaua

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Gruparea Mobilă de Jandarmi din Cluj-Napoca a anunţat astăzi ce sancţiuni au fost aplicat împotriva suporterilor turbulenţi care au provocat incidente în derby-ul CFR-Steaua.

Un grup de şapte suporteri ai echipei CFR au ameninţat oamenii de ordine din cadrul firmei de pază PP Protect şi au aruncat cu obiecte în aceştia.În urma analizării înregistrărilor video au fost identificate şi sancţionate persoanele implicate în conflict.

Astfel, C. Norbert, de 25 de ani, V. Istavan, de 19 de ani, T. Zoltan, de 21 de ani, C. Rareş, de 20 de ani, şi G. Claudiu, de 22 de ani, toţi din Cluj-Napoca, au fost amendaţi cu câte 250 de lei şi li s-a interzis accesul la meciurile de fotbal pe o perioadă de şase luni pentru ameninţarea cu acte de violenţă a personalului de ordine şi siguranţă.

De asemenea, G. Richard, în vârstă de 19 ani, din Cluj-Napoca, a fost sancţionat pentru ameninţarea cu acte de violenţă a personalului de ordine şi siguranţă, dar şi pentru că şi-a ascuns faţa cu un fular ca să împiedice identificare.

U. Albert, de 22 de ani, din Cluj-Napoca, a fost sancţionat pentru ameninţarea cu acte de violenţă a personalului de ordine şi siguranţă şi pentru că a aruncat cu un steag în personalul de ordine şi siguranţă.

Cei doi au primit câte o amendă de o mie de lei şi s-a dispus interzicere accesului la meciurile de fotbal pe o perioadă de un an.

Totodată, înaintea începerii partidei de fotbal, patru persoane, trei din Bucureşti şi una din Cluj-Napoca, au fost sancţionate cu o mie de lei fiecare pentru vânzarea la suprapreţ a biletelor de acces în stadion.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.