Fotbal   •   Liga 1   •   PANDURII TG. JIU - UNIVERSITATEA CRAIOVA, LUNI, 20:00, Digisport şi liveTEXT pe GSP.RO

Trică speră în redresarea Craiovei » "Am avut coşmaruri cu retrogradarea!"

Eugen Trică, Trică, Universitatea Craiova

Articol de Alexandru Răducanu   —  sâmbătă, 06 martie 2010

Trică e îngrijorat că Ştiinţa a ajuns pe loc de liga secundă, dar anunţă "resurecţia" încă de la derby-ul oltenesc cu Pandurii







- Eugen, cum se vede viaţa de pe loc retrogradabil?

- Bine n-are cum să se vadă, însă n-o să mai stăm mult timp aici! Deşi gîndurile negre m-au "perpelit" rău de tot cîteva nopţi, cred că n-avem cum să picăm. Sincer, cum să ajungă Craiova în "B"?!



- Păi, a mai ajuns...

- Nu contează ce-a fost, în 2005 era cu totul alta conjunctura. Eu sper să reînvăţăm să cîştigăm încă de luni, cînd ne batem între noi, oltenii, la Tîrgu Jiu. O să fie meciu' dracu', pe viaţă şi pe moarte!



- Cînd ai lăsat CFR-ul şi te-ai întors în Bănie te gîndeai vreo clipă că ai să ajungi pe locul 15?

- Niciodată! Venisem cu planuri mari, de cupe europene... Asta-i viaţa, acum trebuie să ne readaptăm.



- Dacă pierdeţi şi cu Pandurii, Wotte ar putea fi demis.

- Nu cred. Ce vină are antrenorul, cînd noi ratăm 10 ocazii mari pe meci, cum s-a întîmplat cu Mediaşul?! Dar nu mai luaţi în calcul un eşec al nostru la Tîrgu Jiu, pentru că sigur cîştigăm!





"Solomon e un om deosebit"





- De arestarea primarului Craiovei ce zici?

- Nu mă pronunţ în privinţa problemelor juridice, însă eu îl aştept pe domnul Solomon acasă! Nu cred să fi făcut ceva atît de grav încît să nu poată fi judecat în libertate. E un om deosebit, îl cunosc bine, nu vorbesc din auzite.



- Acasă poate vă întoarceţi şi voi, pe "Ion Oblemenco"...

- Asta nu depinde de mine sau de alt jucător. Ne-am simţit extraordinar şi la Severin, Ştiinţa are fani pătimaşi în toată ţara, asta e cel mai important.





1 gol în 10 meciuri are Trică în acest sezon la Craiova

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.