Sporturi   •   Altele   •   BIATLON / OFERTA

Magdalena Neuner a primit propunerea de a se angaja la Bayern Munchen

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 06 martie 2010



Biatlonista Magdalena Neuner (foto), dublă campioană olimpică şi medaliată cu argint la Vancouver, a declarat ca preşedintele clubului Bayern Munchen, Uli Hoeness, i-a propus un post în cadrul departamentului de marketing al grupării bavareze, informeaza AFP.



"Sînt extem de flatată de această propunere. Mă voi gîndi la ce voi face în viitor, vreau să îmi păstrez opţiunile deschise", a spus Neuner la o recepţie organizată în onoarea sa.



Sportiva nu este încîntată de statutul de vedetă a sportului german. "Nu am devenit campioană olimpică pentru a fi o vedetă. Mi-ar plăcea ca viaţa mea să ramînă ca înainte de JO-2010", a explicat Neuner.



Bialtonista a precizat că a fost surprinsă de entuziasmul cu care a fost întîmpinată la revenirea în Germania, după Jocurile Olimpice de la Vancouver. "Am crezut că oamenii mă vor omorî", a adaugat ea.




Neuner, care era celebră în Germania şi înainte de JO-2010, este sportiva germană cu cele mai multe medalii cîştigate la Vancouver.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.