Fotbal   •   Liga 1   •   POLI IAŞI-UNIREA ALBA IULIA 1-0

Falub: "Doar un parcurs perfect ne mai poate salva de la retrogradare"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 07 martie 2010

Tehnicianul Unirii Alba Iulia este exasperat de ocaziile irosite de elevii săi şi spune că viitorul echipei este unul sumbru.

"Matematic mai sunt şanse de salvare, dar ne trebuie un parcurs perfect până la final. Când nu ai rezultate, lucrurile nu merg bine, iar viitorul va fi greu atât pentru echipă, cât şi pentru mine. Nu vreau să vorbesc despre un înlocuitor pentru mine.

A fost un joc echilibrat, de luptă, cu un ritm foarte bun. Diferenţa a fost făcută însă în prima repriză, când noi am ratat mai multe ocazii, iar Iaşiul a înscris cu o execuţie frumoasă a lui Negru.

În repriza a doua, Poli a închis jocul şi noi nu am reuşit să marcăm. Nu poţi câştiga un meci în Liga I când iroseşti atâtea ocazii de gol. După partida cu Bistriţa, am plătit din nou tribut ratărilor", a declarat Adrian Falub.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.