Jucătorii le-au cerut şefilor să-i îndepărteze din echipă pe Adrian Cristea şi pe N'Doye. Senegalezul nu mai continuă din vară, însă conducătorii au o listă neagră mai mare
Spiritele s-au încins în vestiarul dinamovist. Semieşecul cu Ceahlăul a scos din nou la suprafaţă vechile dispute dintre jucători. Fotbaliştii au făcut primele demersuri la conducerea clubului pentru a-i da afară din echipă pe Adrian Cristea şi Ousmane N'Doye, consideraţi principalii vinovaţi de egalul cu moldovenii, dar şi de atmosfera urîtă din cadrul echipei.
Acuze
"Scăpaţi de ei! Dacă nu mai au chef să joace, trimiteţi-i la Dinamo II! Îşi bat joc. N'Doye e individualist, joacă mai mult pentru el, iar din cauza aventurilor lui extrasportive plătim toţi, mulţi nevinovaţi. «Prinţul» nu e băiat rău, dar nu mai are chef să joace pentru Dinamo, chiar nu se vede?!" a fost un mesaj general pe care mai mulţi jucători l-au transmis şefilor grupării.
În ultima perioadă, fotbaliştii l-au evitat pe N'Doye şi senegalezul nu mai vorbeşte deloc cu liderii formaţiei. Marius Niculae, care s-a contrat şi cu cîţiva fani de la tribuna a II-a, a răbufnit după meci, cînd a fost chemat de ziarişti la interviu: "Să vorbească omu' negru, ce să zic eu?!". Trimiterea a fost evidentă către N'Doye, deşi "Săgeată" era nemulţumit şi de prestaţia arbitrului. În vestiar, jucătorii i-au transmis africanului: "Eşti zmeu cînd faci strip-tease pe străzi, la 5 dimineaţa, dar pe teren nu ajuţi mai deloc!". Iar Cristea a fost contrat: "Te vezi Maradona, dar nu mai merge cu vagabonţeala!".
Şefii: "Veţi pleca mai mulţi"
Acţionarii sînt decişi: nu-i vor mai prelungi contractul senegalezului, scadent în vară, iar pe Cristea vor încerca să-l vîndă la finele campionatului. "Cine l-o lua, că la cum joacă nu poţi să ceri nici un milion de lei vechi, darămite un milion de euro!" este problema şefilor. Conducătorii au o listă neagră mai bogată. Pe ea se mai găsesc numele lui Claudiu Niculescu, Zicu, Pulhac şi Boştină, alţi 4 fotbalişti de care se doreşte divorţul din vară.
N'Doye are fanii de partea lui
Cu toate escapadele sale periodice, N'Doye are susţinerea suporterilor. Spectatorii din Ştefan cel Mare l-au aplaudat de mai multe ori pe durata meciului, nu l-au făcut vinovat de eşecul cu Ceahlăul şi l-au susţinut şi cînd a tras mult pe lîngă poartă. Şi pe forumuri, senegalezul are fanii de partea lui, pe ideea: "Poate să bea, să meargă în cluburi, dar e fotbalist".
"Prinţul" singuratic
Adrian Cristea comunică tot mai greu cu restul coechipierilor. Fotbaliştii susţin că moldoveanul o ţine pe a lui. "Ne-a zis clar: «Eu asta joc, ce, depindeţi de mine, doar eu sînt pe teren? Oricum n-o să mă iubească nici suporterii, nici voi! Nimeni nu-mi ia apărarea, toată lumea încearcă să se folosească de mine într-un fel sau altul. Eu nu m-am numit prinţ, alţii au făcut-o. Le-am zis şefilor să mă lase să plec, o să vă descurcaţi mai bine fără mine»", povestesc roş-albii. Cristea a anticipat bine, cînd a declarat zilele trecute: "Să vedem cît de uniţi o să mai fim la primul eşec. O să înceapă acuzele".
"N-aveţi minte!"
Ţălnar i-a luat la rost pe jucători la finele partidei: "N-aveţi minte, păcat! Miştourile şi caterinca se pedepsesc, dacă aveam acum 9 puncte din 3 etape altfel vedeam meciurile cu Clujul şi cu Steaua. Era prea linişte, nu? Şi v-aţi gîndit voi să piperaţi atmosfera. Plîngeţi pe la colţuri că nu jucaţi, iar cînd intraţi pe teren priviţi adversarii de sus. Bateţi Clujul şi Steaua dacă sînteţi cei mai buni!".
"Pînă acum o săptămînă era numai lapte şi miere pe la echipă, acum iar sîntem luaţi la pietre. Asta e viaţa!"
Cristi Pulhac, fundaş stînga Dinamo
"Adrian Cristea, dar şi alţi jucători au dezamăgit. Mă deranjează indolenţa, tratarea la mişto a fazelor. O ruşine pentru Dinamo! Se vor da şi amenzi"
Cornel Ţălnar, antrenor Dinamo
"Nu te mai gîndi doar la tine!"
Florin Bratu a jucat sîmbătă seară la prima echipă după 17 luni de pauză cauzate de operaţiile la genunchiul drept. Spectatorii l-au aclamant pe fotbalistul de 30 de ani. La final, Bratone era necăjit: "Nu a contat revenirea mea, ci faptul că n-am cîştigat. Mă doare asta. Nu e normal să stăm atît prin cantonamente, dar asta e viaţa. Jucăm şi după aia mergem la nani! N'Doye ar trebui să se gîndească şi la alţii, nu doar la el. Nu e bine ce face!". (Ioana Mihalcea)
Prunea şi maimuţoii
Managerul sportiv al roş-albilor, Florin Prunea, a acuzat: "Arbitrajul a fost slab cu nemţenii, băiatul ăsta n-are viitor! Am avut un penalty, trebuia să elimine un jucător de la Ceahlăul. A fost o presiune creată înaintea partidei de 4-5 maimuţoi care declară tot ce le trece prin cap şi pe care lumea îi bagă în seamă. Ei bagă bani în fotbal, dar asta nu le dă dreptul să vorbească prostii şi să jignească. Nu fac decît să îndepărteze suporterii de la stadion". (Ioana Mihalcea)
- Forminte, fundaş Ceahlăul: "Deturnăm bombe! Refuzăm să murim şi credem că putem menţine Piatra Neamţ în prima ligă. A avut parfum acest egal".
- Nicolae Badea: "Dinamo a jucat slab, jucătorii au avut mentalitate de amatori. Prestaţiile lor publice sînt în discrepanţă cu cele din teren, iar pretenţiile unora sînt mult mai ridicate decît ceea ce arată".
- Gigi Neţoiu, din vară acţionar la Dinamo: "În următoarele meciuri se va vedea cine rămîne şi cine pleacă de la echipă. Am pierdut două puncte mari, iar singura şansă la titlu e să batem CFR Cluj şi Steaua".
- Torje, Moţi, Grigore, Zicu şi Bratu vor oferi azi flori doamnelor la Mall Vitan.
- Molinero se resimte. Are probleme şi la glezna dreaptă după atacul dur al lui Dikaba, plus probleme la spate. Se speră în recuperarea lui pînă sîmbătă, cînd e meciul de la Cluj.
- Vasilache, mijlocaş Ceahlăul: "E mai uşor să baţi Steaua sau să faci egal cu Dinamo decît să învingi Galaţiul, din cauza presiunii diferite. Dintre Steaua şi Dinamo, cred că Rapid e favorită la titlu, ţin cu giuleştenii".
Fotbal • Liga 1 • DINAMO - CEAHLĂUL 1-1
Revoltă în vestiarul lui Dinamo » "Cîinii" nu-i mai suportă pe N'Doye şi pe "prinţul" Cristea :X
Adrian Cristea, Cristea, Dinamo
Articol de Eduard Apostol — luni, 08 martie 2010
{{text}}