Auto

Afacerea "Rabla" » Speculanţii au blocat tichetele pentru a le creşte valoarea

Articol de Valentin Damian   —  marţi, 09 martie 2010

Deşi REMAT-urile au distribuit 25.019 de tichete, s-au vîndut numai 500 de maşini noi. Românii au voie cu trei vouchere, dar samsarii le ţin blocate



"Rabla" a devenit o afacere. E bine că România scapă de maşinile foarte vechi, multe dintre ele epave abandonate pe străzi. E bine că parcul auto naţional se întinereşte cu maşini noi. E bună măsura Guvernului de a permite persoanele fizice să folosească 3 vouchere atunci cînd se duc să-şi cumpere maşină nouă. Totul legal!



În primele două săptămîni de la debutul programului s-au vîndut aproximativ 500 de maşini noi, ceea ce înseamnă folosirea a cel puţin unui voucher. Puţine, deoarece centrele de colectare au eliberat  25.019 de tichete pînă acum.



Valabile doar 3 luni?

Asta înseamnă că oamenii încearcă să facă rost de toate cele trei vouchere. Unde sînt acestea? Cu siguranţă şi pe la samsari. Acum se vînd cu 1.700 de lei bucata. Programul "Rabla" a început pe 18 februarie şi se va termina pe 25 noiembrie. Speculanţii au blocat tichetele pentru a le creşte valoarea. Ce nu ştiu ei este că APIA (Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme) pregăteşte o surpriză, adică aceste vouchere nu vor mai fi valabile decît 3 luni.



Voucherele se epuizează

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a distribuit pînă ieri 41.700 de vouchere către REMAT-urile care strîng rablele. Pentru 2010 s-au acordat în total 50.000 de astfel de cupoane, care se vor epuiza în aceste zile. Guvernul spune că va suplimenta acest număr.



Între timp, oamenii care vor să-şi cumpere maşină nouă caută tichetele norocoase. Cei care au şi rable au ajuns să se înscrie pe liste de aşteptare pentru casare deoarece multe dintre REMAT-uri au epuizat voucherele. Probabil că altele nu, astfel nu se explică diferenţa.



3 vouchere au dreptul persoanele fizice să folosească atunci cînd se duc să-şi cumpere o maşină nouă



3.800 de lei reprezintă prima de casare pentru o rablă



500 de unităţi noi s-au vîndut prin "Rabla", deşi REMAT a distribuit pînă acum către populaţie 25.019 vouchere pentru maşinile vechi predate



WRC

Loeb a învins în Mexic


Echipa lui Citroen Total, formată din Sebastien Loeb şi Daniel Elena, a cîştigat Raliul Mexicului, care a însemnat etapa a doua a Campionatului Mondial de Raliuri FIA. Loeb şi Elena se simt foarte bine în această ţară, cei doi reuşind să cîştige pentru a patra oară consecutiv raliul mexican. Cu această victorie, Loeb şi Elena au trecut pe primul loc în clasamentul piloţilor.



Alfa 8C Spider vine în România

Alfa 8C Spider, una dintre cele mai exclusiviste maşini din toate timpurile, va veni şi în România, în luna mai, o dată cu inaugurarea în complexul City Gate a unui nou showroom Alfa Romeo. Maşina costă aproximativ 220.000 de euro şi va fi produsă în doar 500 de unităţi. Pentru a confirma autenticitatea acestui model, italienii au decis să inscripţioneze fiecare exemplar. Astfel, în România, va fi prezentat modelul cu numărul 150, propulsor V8 de 4.7 litri, 450 CP. Atinge 100 km/h în doar 4,4 secunde.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.