Fotbal   •   Liga 1   •   OFERTĂ PENTRU MM

MM Stoica la GSP TV: "Gigi m-a ofertat acum o săptămînă, l-am refuzat! Nu merg la Steaua cît e el acolo"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 08 martie 2010

Managerul Unirii, Mihai Stoica, a dezvăluit de ce l-a refuzat pe patronul Stelei şi ce consecinţe a avut faptul că nu a acceptat să meargă la Steaua.



"Patronul Stelei are accese de paranoia. De cîte ori i se întîmplă ceva, are impresia că eu sînt de vină! M-a ofertat acum mai bine de o săptămînă, că ar vrea să merg la Steaua. Dacă o să mă contrazică, o să vin cu înregistrarea! Mi-a pus la dispoziţie tot ce credea că aş fi vrut, dar i-am zis că sub nici o formă pînă în vară nu plec, apoi sper să rămîn tot acolo. Iar după ce l-am refuzat clar a început să declare prin ziare că sînt mercenar, că am dat bilete suporterilor de la Sud. Nu am făcut aşa ceva!", a zis MM Stoica la Premium Liga, pe GSP TV.

"Nu am vrut să merg la Steaua pentru că e el acolo, voi demonstra că sînt stelist. Dacă el va renunţa la Steaua, voi fi primul care îşi va depune CV-ul! Sînt stelist, dar Steaua mea nu mai există, acum e a lui Becali, care mă lasă rece. Becali l-a rugat chiar şi pe Borcea să mă sune să-mi spună că-mi dă 15.000 de euro şi nu mai ştiu ce. Nu mă interesează!



Am crezut că putem să ne respectăm, dar îi transmit lui Becali să e mai bine să nu-mi pronunţe numele. Mai bine se opreşte. Eu am demonstrat la Steaua prin rezultate şi decizii că sînt stelist, dar acum nu sînt. Activez la alt club, mi-aş dar şi ultima picătură de energie pentru echipa mea. Şi voi face la fel oriunde voi fi. Nu-i mai răspund nici la telefon!", a  mai spus managerul Unirii Urziceni.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.