Fotbal   •   Liga 1   •   URZICENI - STEAUA 2-2

Stoichiţă: "Nu e Tudose vinovat, poate eu i-am explicat greşit ce are de făcut"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 08 martie 2010

Tehnicianul Stelei, Mihai Stoichiţă, ia asupra sa vina egalului înregistrat de roş-albaştri pe terenul Unirii Urziceni şi evită să îl critice pe Alexandru Tudose, omul după greşeala căruia Sorin Frunză a marcat primul gol al întîlnirii.



"Am văzut înregistrarea meciului nostru de la Urziceni azi dimineaţă, a fost frustrant. Am făcut cadou golurile, am ratat mult deşi ne-am creat situaţii cu adevărat periculoase, e păcat că nu am concretizat măcar una dintre situaţii. Eu am fost de vină, nu fundaşii centrali, poate nu le-am explicat bine ce au de făcut. Toată lumea greşeşte, sînt oameni pînă la urmă şi există momente nefericite pentru toţi.



Asta ţine şi de mine, nu vreau să creez senzaţia că fotbaliştii mei nu au valoare, nu sînt de acord cu asta. Nu îi demoralizez şi nu vreau să sufăr nici eu, nici grupul din cauza asta. În timp, vor confirma. Tudose e un tînăr care nu prea a jucat, îl aşteaptă o carieră frumoasă şi trebuie să înţeleagă că îşi face totul le face cu mîna lui", a spus Mihai Stoichiţă la sportro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.